Poze nud cu iubita mea

Aiurea, nu-mi venea în minte un titlu mai inteligent şi l-am pus pe-ăsta fiindcă am devenit curios câţi onanişti fără viaţă socială or să cadă ca din pom pe pagina asta căutând diverse chestii pe Gugăl. Şi ca să cresc şi eu numărul de accesări, că presupun că sunt mult mai mulţi români care caută “porno sex m**e gratis moca poze nud pamela anderson dezbracata” pe Google decât “Spartacus” sau mai ştiu eu ce. Oricum n-aveam ce poze să pun. Sunt prea nenorocit/nesimţit ca să mă suporte vreo fată mai mult de 15 minute.

Dar să trecem la esenţa postului. Adică la manifestul meu Jackalopist (I’m a Jumping Jackalope!)

Orice retardat care are măcar o tangenţă cu lumea calculatoarelor ştie de recenta lansare a lui Ubuntu 9.04, renumitul spin al Debianului cu mediu Gnome. În calitate de promotor înrăit al Linuxului şi al ideii de open-source (pe principiul “de ce dracu’ să ai ceva scump şi prost când poţi avea ceva gratis şi fantastic?”) şi în virtutea faptului că rulez pe actuala configuraţie un Ubuntu cu ambele medii (Gnome şi KDE, între care tranzitez ocazional din pură plăcere… nu, nu e vorba de Ubuntu şi Kubuntu, e Ubuntu cu mediul KDE încorporat, trebuie să fii cretin ca să instalezi două Linuxuri pe două partiţii când sunt bazate efectiv pe acelaşi distro), un Debian pe maşină virtuală (când vreau securitate, stabilitate şi configurabilitate maxime, deşi Ubuntu nu-i deloc de lepădat, fiind în fond “fiul lui taică-său”, prefer totuşi distribuţia-tată, care mi se pare mult mai pregătită de utilizare exclusivă din shell şi care îmi dă senzaţia că pot adulmeca mult mai eficient traficul din reţea) şi un mini-Linux din memoria plăcii de bază (sistem de boot instant, în maxim trei secunde de la apăsarea butonului de pornire a calculatorului, fără a încărca hardurile, respectiv cu încărcare parţială a RAM-ului, plăcii video şi procesorului, şi a iniţializa toate testele de configuraţie, pentru zilele în care am nevoie de Internet sau relaxare imediate din diverse motive şi nu am chef să trec prin tot procesul de boot), pe lângă cele două Windows-uri (un XP pe 32 şi unul pe 64 de biţi, din motive pe care le voi clarifica mai jos), mi-am upgradat şi eu sistemul de operare la Ubuntu 9.04.

Ce aduce nou versiunea 9.04? Multe. E una din versiunile Ubuntu cu suport de 18 luni (următoarea cu suport de trei ani pentru desktop-uri va fi 10.04), bazată pe versiunea 2.6.28 a kernel-ului de Linux. Boot-ează cu câteva secunde mai repede faţă de Ubuntu 8.10 (bazat pe 8.6.27, dacă nu mă înşel), iar acesta e primul avantaj vizibil cu ochiul liber sau neexperimentat. Deşi am avut o problemă cu el (mi-a stricat driver-ele de sunet), am constatat că este mai stabil decât 8.10 şi are tendinţa de a rula mai repede binarele şi pachetele. Problema cu sunetul s-a rezolvat printr-o reparare de driver şi o restabilire a priorităţilor. Nu am făcut încă vreun benchmark (probabil o voi face), dar la senzaţia de stabilitate a mai contribuit şi faptul că acum pot suspenda sesiunile fără probleme, pe când în 8.10 mi se întâmpla să nu mai pot reporni sesiunea de KDE odată suspendată. Mă rog, aici este mai degrabă vizibil faptul că au adus îmbunătăţiri mediului KDE. Chiar dacă deocamdată e lipsit de importanţă aspectul, Ubuntu 9.04 vine şi cu suport nativ pentru sistemul de fişiere ext4, ceva mai bine organizat decât ext3, fiindcă, spre deosebire de Microsoft, dezvoltatorii de Linux şi tot ce se bazează pe el învaţă din propriile ineficienţe (fiindcă nu e în niciun caz vorba de greşeli, doar de ineficienţe). Nu am făcut şi nu voi face prea curând migraţia, pentru că ext4 nu e încă îndeajuns de avansat încât să fie considerat stabil. Schimbările majore ţin, deci, de stabilitate şi eficienţă.

După instalarea noilor pachete, mi-a venit brusc ideea de a face Windowsul pe 64 de biţi măcar aproape la fel de sigur, de rapid, de performant şi de stabil ca Ubuntu. Să-l aduc la vreo 75% din performanţele celui din urmă. Am descoperit că aşa ceva este o utopie dacă nu ai răbdarea şi timpul necesare configurărilor şi instalărilor de programe care ajung la un moment dat să pară interminabile. Dar înainte de a trece la ce am făcut, să prezint două tâmpenii majore care demonstrează cretinismul celor de la Microsoft.

Prima oară când mi-am pus XP-ul pe 64 de biţi pe configuraţia hardware am descoperit cu surprindere că multifuncţionalul (din seria Lexmark X1100) nu putea sub nicio formă să comunice sau să se înţeleagă cu sistemul. Asta pentru că o parte din drivere funcţionează aparent pe 16 biţi, suport pe care platforma de 64 a celor de la Sicromoft nu-l mai oferă. După ce am căutat vreo jumătate de oră driver-e de compatibilitate pe Internet, am ajuns la concluzia că îmi era mult mai uşor să instalez vechea versiune de Windows pe 32 de biţi pe o partiţie separată şi să o folosesc la operaţiuni care nu necesită conexiuni la Internet, precum şi atunci când am nevoie de imprimarea unor documente. Bineînţeles, au urmat o formatare completă (am vrut să pun versiunea x86 înaintea celei x86-64 ca să evit conflictele pe MBR care apar mereu, dar MEREU atunci când te pune dracu’ să instalezi o versiune mai veche de Windows peste una nouă şi care duc la scrierea proastă a fişierului de iniţializare de boot de Windows), o regândire a alocării spaţiului de stocare (a partiţiilor) şi două proceduri de instalare de Windows pe curat. După ce am constatat uşurat că versiunile se înţelegeau chiar bine şi bootloader-ul de Windows funcţiona fără probleme, am instalat toate driver-ele pe fiecare din cele două sisteme (că deh, Registry-ul Windows, pe lângă faptul că e o varză totală şi o porcărie inimaginabilă sub forma organizării, lucru elementar de care poate să-şi dea seama orice cretin pe care l-a mâncat vreodată mausul să şteargă sau să modifice manual chei pe-acolo, mai e şi câte unul pe OS, iar aplicaţiile nu vor şi nu vor să pornească dacă nu au chei în regiştri) şi mi-am partiţionat un hard exclusiv cu NTFS-uri. Pe al doilea hard, cel pe care urma să-l dedic parţial Linuxului, l-am lăsat doar cu partiţia de Windows XP64 pentru moment. Mare greşeală. După o instalare de Ubuntu (8.04 la vremea aceea) care a decurs fără probleme, am observat că Windowsul nu doar că nu recunoştea partiţia pe care era Linuxul (ceea ce să zicem că era normal, având în vedere diferenţele imense dintre NTFS şi ext3 şi imbecilitatea Windowsului, dar OS-ul micro şi moale nu vedea nici măcar tipul partiţiei, spunea doar că e “Unknown Partition”), dar nici nu voia să mai partiţioneze spaţiul rămas după acea partiţie (deşi îi putea citi dimensiunile). Şterge Ubuntu, creează partiţie nouă de NTFS în spaţiul de contiguitate, reinstalează Ubuntu, bine, pa! GRUB-ul a funcţionat perfect, s-a încărcat înaintea bootloader-ului de Win, cum e şi normal, că doar nu vrea să-i strice Windowsul bunătate de configurare, Linuxul era şi este perfect capabil să citească şi să mount-uiască partiţiile de NTFS ale Windowsului şi îl doare fix în cot de restricţiile administrative pe care le-am impus din Windows pentru anumite fişiere, totul merge perfect. Ceea ce este normal, având în vedere că o persoană inteligentă nu ţine niciodată cont de sfaturile proştilor (apropo, am pus un sondaj pe prima pagină în care oricine este invitat să-şi exprime opinia). Eh, dar să spunem că mica poveste cu incompatibilitatea totală dintre seria X1100 de la Lexmark şi Windowsul pe 64 de biţi (incompatibilitate inexistentă pe un Ubuntu construit pe aceeaşi platformă de cache, pentru care nu am avut nevoie nici măcar de CD-ul cu driver-ele multifuncţionalului pentru a-l face pe acesta din urmă să meargă strună) nu înseamnă cine ştie ce. Următoarea este şi mai interesantă.

În cadrul cursului CCNP, fiindcă “Packet Tracer 5.1″ nu e nicidecum de ajuns pentru simulările care se fac la acest nivel (abia dacă ajunge pentru CCNA), iar sistemul de operare pe care mi l-au pus cu drag la dispoziţie cei de la Academie mi s-a părut insuficient, am decis ca, pentru uz propriu într-un mediu virtual creat pe propriul sistem fizic şi nu pe vreun echipament fizic de reţea, fără intenţia de redistribuire contra cost sau gratuită a software-ului obţinut şi fără a prejudicia vreo companie de software din punct de vedere financiar prin utilizarea datelor obţinute în scopul pentru care au fost create (nu folosesc datele respective pentru comunicaţii inter-reţele, scop pentru care au fost gândite, ci pentru simulări făcute cu scop educaţional, specific asta pentru a demonstra că mă regăsesc la capitolul “excepţii” al regulilor internaţionale de copyright, deci demersul meu a fost legal), să downloadez de pe torrenţi mai multe versiuni de IOS-uri Cisco pentru routere şi switch-uri. Greşeala mea a fost că prima oară am făcut download-uri folosind Windows-ul. Care, cu tot cu firewall-ul de sistem, “Kaspersky”-ul (antivirusul şi firewall-ul) şi “Spybot Search and Destroy”-ul activate, a fost năpădit în mai puţin de 15 minute de atâţia viruşi, troieni, viermi, malware şi spyware cât să-mi ajungă timp de patru ore (în care m-am luptat pentru dezinfectarea computerului). Bătălia a fost una de proporţii epice, însă nu o voi detalia acum (lene şi faptul că trebuie să plec). Cum nu am chef să salvez un draft, vă las în suspans fie până data viitoare (dacă va mai exista), fie până în eternitate atât cu rezultatul bătăliei (format sau victoie?), cât şi cu metodele prin care am reuşit să aduc Windowsul la performanţe similare cu cele ale Linuxului, măcar din punct de vedere al securităţii şi performanţei, dacă nu şi ca stabilitate şi rapiditate.

Până atunci, mai puneţi naibii şi voi mâna pe-o carte şi nu mai staţi cu anii pe Internet citind toate tâmpeniile.

~ prin tralala01 pe iunie 11, 2009.

Un răspuns to “Poze nud cu iubita mea”

  1. “Aiurea, nu-mi venea în minte un titlu mai inteligent şi l-am pus pe-ăsta fiindcă am devenit curios câţi onanişti fără viaţă socială or să cadă ca din pom pe pagina asta căutând diverse chestii pe Gugăl. Şi ca să cresc şi eu numărul de accesări, că presupun că sunt mult mai mulţi români care caută “porno sex m**e gratis moca poze nud pamela anderson dezbracata” pe Google decât “Spartacus” sau mai ştiu eu ce. Oricum n-aveam ce poze să pun. Sunt prea nenorocit/nesimţit ca să mă suporte vreo fată mai mult de 15 minute.”

    M-ai prins… ha ha ha.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: