Prizat versus Injectat

În momentul actual, eu prefer injectarea, pentru că oferă ceva mai mult control asupra aerului care (nu mai) pătrunde în rezervă. Mă refer la rezervele de stilou reîncărcabile, cunoscute şi drept „convertoare”.

În general, încerc pe cât posibil să folosesc stiloul în locul mult mai modernului pix de plastic, pe care îl consider complet lipsit de personalitate (şi, evident, destinat unor oameni la fel de lipsiţi de ea). O voi face şi la facultate, însă începând abia din anul universitar viitor, când voi studia lucruri de care mă simt mai atras decât cele pe care le fac acum. Stiloul mi se pare nobil şi personal, pentru că îl poţi înclina în feluri potrivite cu felul tău de a fi şi vei obţine efecte diferite de fiecare dată în ceea ce priveşte forma, dimensiunea sau grosimea literelor, respectiv cantitatea de cerneală consumată.

Eu prefer stilourile cu peniţă subţire, aur-iridiu, pentru că obţin în acest fel un scris suplu, constant, cu un consum mediu spre mic de cerneală şi bucle ideale în cazul literelor care folosesc bucle. De asemenea, obţin un „o” perfect dimensionat şi proporţionat atunci când nu scriu în grabă (cum fac însă de obicei), iar felul în care ţin stiloul (vârful peniţei înclinat la 40-45 de grade, şanţul median în sus) îmi permite să obţin scrisul meu caracteristic, „bătut de vânt” şi, atunci când scriu la viteza mea obişnuită, o sută de rânduri de text pe o pagină A4 standard (inclusiv ca absorbţie). Îmi plac stilourile subţiri, lungi şi discrete, din metal sau lemn nobil. Nu suport rezervele de unică folosinţă (mi se par nepersonale, fiindcă le arunci după o utilizare, ceea ce este stupid), aşa că folosesc convertoare în momentul în care scriu cu un stilou care iniţial a avut rezervă.

În acest moment, scriu cu un stilou „Regal” negru, pe care îl am de aproximativ un an şi jumătate, însă folosesc un convertor „Pelikan”, şi aici voiam să ajung. Convertorul „Pelikan” este cumva incompatibil cu stiloul (are deschiderea prea lată şi permite unei cantităţi prea mari de aer să răsufle şi, ocazional, să formeze bule în interiorul convertorului). Unul din dezavantajele acestei incompatibilităţi este faptul că, atunci când îl reîncarc, dacă o fac prin metoda clasică (prizat), pătrunde foarte mult aer în convertor. De aceea, de fiecare dată când mi se termină cerneala, aleg metoda injectării (ceva mai puţin ortodoxă, dar care îşi face perfect treaba şi mă lasă cu un convertor plin-ochi de fiecare dată). Evident, folosesc cerneală „Hero”, care nu se şterge cu picul şi are o culoare mai apropiată de personalitatea mea, fiindcă nu suport cerneala care poate fi ştearsă (nu mi se potriveşte deoarece eu nu greşesc niciodată). Numai în cazuri extreme (în care nu găsesc „Hero”) folosesc cerneală „Pelikan”, care, deşi poate fi ştearsă, are o textură plăcută şi o culoare acceptabilă (albastru regal).

Momentan, rămân la actualul convertor (pe bază de bilă, nu de arc, deşi cele pe arc îmi plac mai mult) până voi găsi unul compatibil, astfel încât să revin la prizat şi să nu mai fiu nevoit să injectez.

Şi da, am pus titlul pe care l-am pus pentru a vedea cât de stereotipi şi fraieri sunt cei câţiva (o mână? Poate două?) de cititori care se vor gândi imediat la droguri. Dacă asta aţi făcut, sunteţi jalnici. Fără excepţie. Absolut. Şi fără Heisenberg. Heisenberg n-a luat în calcul prostia când şi-a enunţat principiul. Dacă ar fi luat-o, ar fi prevăzut o excepţie.

~ de tralala01 pe Martie 10, 2009.

4 Răspunsuri to “Prizat versus Injectat”

  1. incult-ule. cu sau fără diacritice. cu sau fără cratime puse corect. blogul tău este o pierdere de timp si de energie pentru oricine are nenorocul de a ateriza pe el. probabil că ar trebui promulgată, totuşi, o lege asupra dreptului la exprimare liberă…

    • 1. Şi cu sau fără majuscule în cazul cuvintelor cu care încep propoziţiile.
      2. Nu te obligă nimeni să citeşti, dar dacă tot te oboseşti cu un comentariu, măcar argumentează. De exemplu, eu te consider masochist, în primul rând pentru că, deşi afirm clar prin posturile din „Intro” că blogul o să fie banal (afirmaţie din care se subînţelege că e o pierdere de timp) şi consider că un om normal nu vrea să-şi piardă timpul şi energia citind şi comentând ceea ce consideră a fi o astfel de pierdere de timp, tu citeşti, totuşi, şi comentezi. În al doilea rând, te consider astfel pentru că, deşi probabil că ştii bine că şi acest comentariu va fi şters pentru nerespectarea regulilor impuse de mine şi vizibile oricui accesează blogul, tot te oboseşti să-l scrii şi să-l postezi.
      3. Aici e un cerc vicios. Blogul în sine (posturile, alegerea design-ului etc.) îmi aparţin mie, însă găzduirea lui (partea fizică) aparţine lui nenea WordPress. Acest simpatic nene îmi dă dreptul de a mă exprima liber (exclusiv în scris, însă), iar dreptul de a mă exprima astfel îmi dă, la rândul său, dreptul de a impune restricţii asupra a ceea ce îmi aparţine (în acest caz, lumea virtuală a blogului, partea sa logică). Cei care comentează au, la rândul lor, din partea WordPress, dreptul de a scrie cam ce au chef în comentarii pe orice bloguri găzduite de Gigi Presădecuvinte (deci fizic, puteţi scrie orice), însă nu şi din partea mea (pe componenta virtuală, adică pe blogul MEU în sine). Deci regula care promovează libera exprimare dată de WordPress îmi permite să mă exprim liber în a-mi crea propriile reguli pe propriul blog, precum şi pe acela de a şterge de pe propriul blog orice consider că nu corespunde regulilor mele. Dreptul celor care comentează este de a posta orice comentariu (din partea WordPress), dar şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru cele cu potenţial de a fi şterse (pentru nerespectarea regulilor impuse de utilizator).
      4. Mai las acest comentariu vreo 2-3 zile, ca să nu mi se spună că le şterg pentru că mă enervează conţinutul lor (deşi oricum îl rezum pentru orice comentariu şters).

  2. Uitasem de cerneala Hero. O adoram. Nu concepeam să scriu cu nimic altceva în afară de stiloul auriu încărcat cu Hero ; nici măcar cu pixurile cu puf roz care erau pe atunci la modă (pentru fetele de 8-9 ani; în cazul băieților,nu știu). Cerneala Pelikan nu-mi plăcea, era prea deschis albastrul și toată lumea o folosea.
    Dar Hero mi-a făcut multe probleme în gimnaziu. La examene, teze, olimpiade etc. se tot insista să scriem cu „albastru”.Și după nu știu câți ani de obișnuință, mi s-a zis brusc să renunț la Hero pentru că avea nuanța mai întunecată și, vezi Doamne, tinde spre negru. Poate că în mintea lor îngustă Hero era considerat semn și mă tot amenințau că îmi anulează lucrarea. Majoritatea librăriilor nici măcar nu o mai vindeau(din 4, câte erau prin preajmă, doar la una mai găseam), de-asta m-a surprins ce ai scris – am presupus că Hero dispăruse .
    Îmi plăcea cum se vedea pe foile albe, de calitate, nu pe caietele alea fabricate la Călărași. În lumina soarelui, culoarea trecea de la bleumarinul întunecat la un albastru mai deschis, dar nu într-atât încât să ajungă la nuanța Pelikanul. Mi-era mai mare dragul să scriu.
    Printr-a șaptea, cred, mi-a fost aruncat penarul pe fereastră, de la etajul 2 (eternul război băieți vs. fete -cel puțin, așa era la noi). Pauză (hehe,oare îi mai spune careva „recreație”?) – eu eram pe afară… Până să-i observ lipsa, niște stimabili colegi gimnaziali de etnie rromă deja îl goliseră. Stiloul îl primisem cadou, era un fel de talisman pentru mine. Da, mai eram și superstițioasă, proastă combinație. Nu mai știu de câți ani îl aveam, dar mi-a ajuns! M-am simțit ca ultima fraieră pentru că mă atașasem de niște obiecte și de-atunci nu prea am mai scris cu stiloul, iar când fac asta, folosesc rezerve. În plus, deși am mai pierdut destule „obiecte”, nu m-am mai atașat de nimic material (în ciuda semnificației emoționale).
    Încă nu-mi vine să cred că uitasem de cerneala asta și de colțurile călimării și ale capacului (nu suportam rotunjimile Pelikanului)… Fie doar ca obiect decorativ și tot mi-ar face plăcere să o cumpăr din nou.
    Știu că nu te-a interesat, oricum, nimic din ce am scris, dar mă bucur că mai știe cineva de Hero … Poate o să reconsideri regula cu argumentatul. Nu era mai simplu să spun doar că și eu foloseam Hero, fără patetismele de rigoare?
    Măcar te-am scutit de povestea când am vărsat o călimară întreagă Hero pe covor … și multe altele.😀

    Scuză-mi indiscreția, dar blogul tău e proiect pentru facultate ? Scrii cu prea mult drag în el.🙂

  3. Am crezut că în Intro ai pus regulile iar, retrag ultima întrebare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: