Mam îndrăgostit

Dărui-mi-s-ar vreodată puterea de a face orice pe această planetă fără a suferi personal de pe urma unor eventuale consecinţe, cred că decizia mea ar fi destul de simplă: aş alege să omor toţi proştii de pe Terra. Consider că ignoranţa trebuie stârpită cu orice preţ şi nu cred că îmi poate schimba ceva sau cineva convingerile.

M-am dus în Bucureşti Mall să caut o carte la Diverta. E porcăria aia din Vitan. Am fost acolo pentru că e la mai puţin de cinci minute de mers pe jos de mine şi mi-era lene să mă deplasez mai mult astăzi. Evident, nu am găsit-o, iar una din angajate s-a uitat la mine cu ochi străini şi goi în momentul în care am întrebat-o de ea. Nu auzise de aşa ceva. Mă rog, nu acesta este esenţialul poveştii (de fapt, povestea încă nu a început), ci doar un preludiu necesar al refulării care urmează. Că deh, după câteva experienţe culturale, trebuie să mai trântească şi realitatea cu tine de pământ din când în când. Dar să trec la întâmplarea zilei…

Mă trezesc eu astăzi pe la 12. Constat că mi-e lene să mai plec la facultate, deşi aveam o jumătate întreagă de oră pentru a mă pregăti. În schimb, decid să fac un drum până la Mall, loc pe care îl detest pentru „cocălărismul” său (ură care mi-a fost întărită astăzi, de altfel), mai exact pentru prostul gust atât de ostentativ expus şi promovat, pentru stupiditatea pe care o afişează drept calitate, pentru penibilul pe care îl scoate la înaintare drept cea mai de preţ valoare a şopărului român. Ca să caut o carte în paradisul inculturii. N-o găsesc şi, cum mi-era foame, decid să urc la al doilea nivel, unde sunt mai multe restaurante, şi să mănânc ceva. Doar aşa, ca să mai schimb meniul de acasă.

Ajung la etaj. Deşi e luni şi ora amiezii, zona e aglomerată. Gagici grase-n blugi mulaţi, cu ochelari cât juma’ de faţă şi tipi şucari daţi cu o tonă de gel şi îmbrăcaţi în tricouri cu dungi roz-albe colcăie printre mese, ţinându-se de mână în timp ce mestecă ciungă, se sărută băgându-şi cât mai adânc limbile unul în gâtul celuilalt în văzul tuturor şi se pipăie prin toate zonele cu mâinile rămase libere. Desigur, sânii sunt la vedere, ba unii chiar par că vor să iasă prin tricourile prea mulate pe trupurile grase şi diforme ale fetelor sau ce dracu’ or fi, iar cerceii dă haur ai băieţilor, asortaţi cu talăngile de tablă, dar poleite şi ele cu haur, zăngăne agasant şi strălucesc în lumina artificială a imensului magazin.

Regret puţin decizia iniţială, dar mă gândesc că oricum nu-mi pasă de idioţii din jurul meu, fiindcă sunt obişnuit, dar nu adaptat, aşa că îmi cumpăr o porţie de cartofi prăjiţi de la un restaurănţel de pe-acolo şi mă aşez la o masă liberă, care mai avea însă una lipită de ea. Nu trec două minute, că vin ei. Cuplul tipic.

El – exemplarul ideal al masculului din specia Demihomo cocalarus. Ochelarii de soare negri, cu rame groase şi lentile cât farfuriile, îi maschează discret ochii pătrunzători care scrutează peisajul imediat în căutare de posibile ameninţări şi de insecte care-i reprezintă masa obişnuită (în general, muşte), insecte pe care le prinde cu ajutorul limbii lungi de 30-40 de centimetri pe care o utilizează şi în diversele ritualuri prenupţiale cu femela, cum ar fi cele ale schimburilor reciporce de salivă şi lichide stomacale. Părul, brunet-castaniu, este dat cu gel de joasă calitate (întrucât Demihomo cocalarus nu este genul de individ căutat de angajatori pentru posturi mai înalte decât acela de curăţător de toalete cu limba, deci trebuie să trăiască pe spinarea părinţilor şi nu îşi permite nimic prea scump) care pute de la câţiva metri distanţă şi formează un fel de creastă mediană, asemănătoare unui vârf de lance, pe care mulţi cercetători o consideră a fi o armă (corn) utilizată în luptele directe pentru supremaţie cu alte exemplare de cocalarus de sex masculin (se pare că aici au evoluat două varietăţi de cocalarus, cea cu păr-corn şi cea cu păr-arici, aceasta din urmă având aproape aceeaşi frecvenţă de apariţie şi folosind, probabil, în acelaşi scop podoaba capilară). Poartă costumaţia specifică multor Demihomo cocalarus. Torsul este acoperit de un tricou alb cu un fel de puncte argintii (sclipici?) care par a alcătui nişte litere, probabil exprimarea unui cod sau a unui limbaj cunoscut numai de către ceilalţi cocalarus prin care îi avertizează să nu se apropie de teritoriul său, procurat din zone în care cercetătorii nu se încumetă să se aventureze, dar despre care au auzit că ar fi populate de alte fiinţe, ceva mai misterioase şi mai retrase decât Demihomo cocalarus, cunoscute drept Homo chinejus, subspecia profitora. Membrele posterioare (Demihomo cocalarus nu are membre superioare sau inferioare fiindcă el este doar un fals biped, cam ca gorilele, adică este capabil să meargă pe două labe doar pentru scurt timp) sunt, la rândul lor, acoperite de un fel de blugi în degradé, a căror culoare ajunge, de la un albastru închis pe margini, la un alb-sidefiu pe centru şi care sunt, probabil, procuraţi de la groapa de gunoi (aceasta este singura explicaţie găsită de către savanţi pentru decolorarea lor, faptul că au fost târâţi multă vreme pe un caldarâm zgrunţuros, apoi aruncaţi la groapa de gunoi pe lângă care îşi fac veacul Demihomo cocalarus – a se vedea în acest sens chiar definiţia din dicţionar a cocalarului). De asemenea, are legată în jurul taliei o geacă din acelaşi material ca pantalonii. Poartă un cercel discret în urechea dreaptă. Din punct de vedere al constituţiei, exemplarul de faţă reprezintă un tip clasic de cocalarus, fiind înalt (aproximativ 180 centimetri) şi atletic.

La rândul ei, femela care îl însoţeşte este un exemplar ideal al Demihomo cocalarus. Are o înălţime de aproximativ 165 centimetri şi o masă estimată de 65 de kilograme. Poartă un tricou roz, mulat, care lasă vederii cele trei rânduri de burţi şi are un decolteu generos din care aproape că se văd ţâşnind două ugere susţinute de un sutien negru. Mai poartă o fustă scurtă, cam până la jumătatea distanţei dintre organele reproducătoare şi genunchi, din blugi. Membrele posterioare sunt groase şi dizgraţioase, asemănătoare celor ale unei scroafe, însă prezintă o asortare perfectă cu aspectul general al feţei rotunde, grase, cu guşă, nas porcin, turtit şi buze groase, date prost cu un ruj sclipitor care acoperă parţial şi pielea din jurul acestora. Poartă o tentativă de pantofi cu toc verzi.

Masculul ţine pe membrele anterioare o tavă cu două îngheţate. Mă întreabă, într-o imitaţie perfectă de limbaj uman, dacă masa de lângă mine este liberă. Spun că da, fiindcă mă gândeam că oricum aveam să termin curând porţia mea de cartofi. Evident, însă, nu îndeajuns de curând.

Aici intervine latura umană a lui Demihomo cocalarus. Cei doi tineri îndrăgostiţi se aşază la masa vecină mie şi îşi împart cele două îngheţate. Se privesc tăcuţi, zâmbitori, ca două fiinţe între care există doar cea mai desăvârşită armonie, apoi, după o pauză de vreo douăzeci de secunde, îşi ridică galant linguriţele de plastic şi încep să sleorpăie din îngheţate ca porcii din lăturile din troacă. Simt un strop de vomă urcându-mi în gură, însă mă abţin şi înghit. Cei doi se extaziază ca urmare a romantismului astral al întâlnirii, iar tânărul cocalarus îşi întreabă duios iubita: „Ia zi, fă, îţi place?” „Ăhă”, răspunde ea. „Vezi fă, ţi-am zis io că ăştia au cele mai bune îngheţate!”, completează el blând în timp ce-şi priveşte înţelegător perechea. Apoi, cuplul îşi reia tăcerea şi continuă să sleorpăie. Eu mă uit câteva secunde la ei ca curca-n lemne, poate-poate s-or simţi şi or hali mai discret, însă zădărnicia subtilităţii mele este la fel de evidentă ca aceea a zădărniciei încercării de a face o vacă să mănânce cu linguriţa. Îmi piere complet pofta de mâncare, aşa că-mi las porţia, pe care nu o terminasem nici măcar pe jumătate, pe tavă, mă ridic şi plec. De altfel, nici nu aveam alternativă. Dacă nu aş fi plecat, i-aş fi turnat unuia din ei îngheţata în cap şi aş fi semnat o condamnare la moarte – a masculului de Demihomo cocalarus sau a mea, depinde cine ar fi avut tehnică şi viteză de reacţie mai bune. Dar am preferat să nu risc inutil, mai ales că nu aveam constituţia fizică a animalului.

Întâmplarea m-a făcut să mă gândesc la două lucruri.

Primul a fost regretul că oamenii nu pot fi trataţi ca animalele în nicio circumstanţă.

Eu sunt bucureştean prin naştere. Însă prin formare am elemente de ţăran. Motivul pentru care nu suport oamenii proşti e acelaşi pentru care nu suport, uneori, animalele: lipsa lor elementară de logică (de fapt, animalele au mult mai multă logică decât proştii) şi faptul că nu vor să asculte de fiinţele cu inteligenţă superioară. Acesta este motivul pentru care nu aş putea, spre exemplu, să fiu văcar. Pur şi simplu nu mă pot abţine de la a bate vacile în momentul în care fug în porumb sau fac tot felul de alte tâmpenii în loc să stea să pască dracului liniştite. Şi da, am fost cu vacile pe câmp, fiindcă sunt o companie mult mai plăcută decât oamenii. Pentru că ele măcar tac şi te lasă în pace să citeşti în cea mai mare parte a timpului. Cu ele i-am descoperit pe Proust şi Balzac până la capăt, cu ele am descoperit pădurea, cu ele am descoperit satul românesc, astăzi muribund. Dar tot cu ele am realizat cât de mare este asemănarea între om şi animal, dar şi cât de mari sunt deosebirile. Nici ele nu m-au ascultat de la început, însă au făcut-o după ce le-am bătut fiindcă au fugit în porumbul sătenilor. Şi nici măcar n-am făcut-o zdravăn: câteva bâte pe spinare, câteva picioare în pântece şi câţiva pumni în bot, dintre care ultimii sunt cei mai dureroşi (botul este o zonă foarte sensibilă, e bine de ştiut asta când încearcă să vă împungă o vită). Desigur, am alergat, m-am chinuit şi am transpirat, fiind vară, până le-am adunat pe toate, însă după o bătaie au înţeles că intrarea în porumb le este interzisă.

Cu oamenii nu este la fel: oricât de mult s-ar avânta în idioţenie, este imposibil să-i scoţi de-acolo, pentru că nu te vor asculta în veci, iar a-i lovi este ilegal. Aşadar, din acest punct de vedere, prefer oricând o vacă unei persoane. Şi din cauza asta aş alege să omor toţi proştii de pe Terra dacă mi s-ar oferi ocazia.

Îmi este prea lene să dezbat cea de-a doua idee care mi-a venit în minte după întâmplarea de astăzi, însă probabil că o voi face într-unul din viitoarele posturi, acum că tot am menţionat-o.

În ceea ce priveşte titlul acestui post, este imprecis. Nu m-am (sau, mă rog, „mam”… sper ca aceasta să nu fie una din previziunile sumbre ale noilor norme pe care le va stabili DOOM3 când va apărea) îndrăgostit de acum. Am fost aşa aproape dintotdeauna. E lesne de ghicit de cine. Pentru cine mă cunoaşte, desigur.

~ de tralala01 pe Martie 24, 2009.

6 Răspunsuri to “Mam îndrăgostit”

  1. Când vei scana şi un cuplu atipic?

  2. Tralala, ai descris atât de bine trăsăturile lui Demihomo cocalarus încât „m-am îndrăgostit” de el. Ştii în ce zonă e groapa de gunoi unde îl pot găsi? Mulţumesc anticipat

  3. Mă rog, este bine că eşti conştient de faptul că eşti deştept, precum este bine şi că eşti orgolios. Însă acest orgoliu se poate transforma într-un zid. Şi apoi rişti să devii un lup singuratic printr-o haită de câini.

    Adevărul este că în ziua noastră tot mai mulţi tineri suferă de imbecilitate cronică, boală ce parcă sare de la unul la altul. Nu te mai stresa atâta cu ei pentru că ei sunt mulţi, n-avem ce le face.

    Ceea ce tu numeşti Demihomo cocalarus eu numesc persoană de clasa C. Însă nu-i confunda cu acele persoane cu o soartă nenorocită. Poate n-au vrut ei să ajungă aşa, poate au avut nişte părinţi idioţi. Pe ei să nu-i condamni.

    Şi oricum, cum noi socotim existenţa lor inutilă, poate tot aşa cred şi ei despre noi. Şi te înşeli la un anume lucru: afirmi că logica lor nu există. Că logica lor este ilogică. Asta nu poate fi adevărat, drept dovadă faptul că se îmbracă în felul lor, că folosesc cu toţii aceleaşi jargoane sau că au aceleaşi preferinţe. Deci au şi ei o logică a lor, un anume set de instrucţiuni.

    Acum serios, manifestaţia aceasta a persoanelor de clasa C prinde contur pe zi ce trece. Cred că ne confruntăm cu o epidemie naţională (dacă o boală este definită ca ceva ce în mod normal n-ar trebui să fie, atunci ei categoric sunt purtători). Înainte erau altfel, dar acuma îşi cer drepturile şi-au ieşit din bârlog pe tema că sunt ei mai „jmecheri” şi abuzează de bunătatea noastră. Simcer, cred c-ar trebui să ne întoarcem la naţionalism.

    • 1. Nu „mă stresez” de imbecilitatea celor din jurul meu (nu ştiu ce ai vrut să spui cu asta), doar mi se pare tristă şi îmi provoacă scârbă, cam cum îţi provoacă vederea unui rahat de câine pe talpa propriului pantof. În rest, râd de ei ca de ciupercile sociale.
      2. Îi condamn pe ei pentru că au alternativa sinuciderii, pe care ar putea să o folosească pentru ca eu să pot respira mai mult oxigen. Condamn pe oricine greşeşte, inclusiv pe mine când o fac. Nu sunt perfect, dar am pretenţia de a deveni şi am pretenţia ca orice om de lângă mine să fie măcar la fel de bun ca mine. Ceea ce nu e deloc greu având în vedere faptul că sunt leneş. Şi condamn pe oricine nu încearcă măcar.
      3. Nu ai prins ironia la faza cu logica, deşi era limpede ca lumina zilei sau ca apa de munte. Citeşte o carte.
      4. Cu naţionalismul aruncat aiurea nu rezolvi multe, la noi ar merge un leninism serios de vreo 50 de ani, urmat de o trecere uşoară către democraţie, ca să ne civilizăm. Poate-poate biciul ne-ar potoli şi ne-ar face să pricepem ce-i aia democraţie, nu să vorbim de noţiuni pe care nici măcar nu le avem bine fundamentate din punct de vedere politico-filosofic în propriile noastre minţi (acum pricepi ironia deloc subtilă?).

    • Clasa C? Demihomococalarolog mic ce eşti tu🙂 Îmi permit să-ţi contrazic teoriile ştiinţifice elaborate, dragă Roty. Aparent nu văd logica, şi dacă mă străduiesc s-o văd, constat că generalizezi aiurea. Sunt atâtea chestii de clasă C care sunt geniale, de exemplu Merţanele. Mai mult decât atât, clasa de care vorbeşti tu nu există în cazul de faţă, deoarece românii se împart în români normali (care la rândul lor se împart în proşti şi foarte proşti) şi demihomo cocalari. Doi la mână, stau şi mă întreb dacă dumneata însuţi ai mai multe clase decât trenul (clasele trenului ie cu numere, daaar dacă ţii neapărat să fie litere, citim un vector cu 31 de elemente, de la 1 la 31, şi atribuim o variabilă char fiecăruia, apoi afişăm pe un screen of death doar pentru tine şi cu puţină muncă vine aşa: ai absolvit clasele I A, I B şi I C! Felicitări!). Documentează-te, în caz că n-ai folosit foaia matricolă în alte scopuri în care se foloseşte hârtia de obicei, şi dă-ne de ştire😉

  4. […] târziu vedem rezultatul evoluţiei spectaculoase, şi anume masculul dominant aparţinând speciei demihomo cocalarus (copyright M.D.C.) care, în vârstă de numai doisprezece ani, are un palmares bogat în cuceriri (chiar dacă mai […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: