Abramburica. Partea 1.

Mă gândeam ca astăzi să postez despre valorile românilor, dar m-am răzgândit când am văzut unul din comentariile de pe-aici care vorbea de Ecaterina Andronescu, ministresa studiului, în care se întreba dacă a mai făcut şi alte lucruri pentru care să fie considerată o cretină. Răspunsul este: evident. Alea erau doar cele de care ştiau toţi.

Pentru moment, o să prezint cazul celei mai mari baze sportive bucureştene în care, până la venirea Androneascăi, tinerii se puteau antrena GRATUIT, prin intermediul cursurilor de sport organizate fără plată de către Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti. Este vorba de baza „Cutezătorii”, cu o suprafaţă totală de 57.009 metri pătraţi, aflată pe malul Lacului Tei din Capitală. Baza a fost construită în 1972 şi, prin decretul prezidenţial de la 14 iulie 1972, Articolul 28 (nu am putut descifra numărul decretului din cauza copiei xerox de foarte proastă calitate), semnat de Nicolae Ceauşescu, a fost dată în proprietatea Palatului Pionierilor din municipiul Bucureşti, împreună cu construcţiile aflate în cadrul acesteia. În 1976, s-a specificat că donaţia este făcută pe termen NELIMITAT, adică baza va aparţine Palatului Pionierilor indiferent de regimul politic, economic, social şi aşa mai departe, pentru un număr NELIMITAT de ani. Deci ea va aparţine, practic, ELEVILOR.

În 1999, prin Ordinul nr. 3038 din 8 ianuarie, având în vedere prevederile Legii 84/1995 (al cărei al doilea articol spune că „în România învăţământul constituie prioritate naţională”, iar la Articolul 131, cifra (4) spune: „Palatul Naţional al Copiilor şi Elevilor din Bucureşti, subordonat Ministerului Educaţiei Naţionale, precum şi palatele copiilor din judeţe, aflate în subordinea inspectoratelor şcolare, au şi rol metodologic pentru activităţile extraşcolare”, adică sunt folosite pentru a pregăti elevi pasionaţi de anumite domenii), respectiv în baza H.G. 690/1997 (abrogată între timp şi înlocuită de următoarea…) şi completată prin H.G. 57/1998 (în vigoare), privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, respectiv în conformitate cu O.M. Nr. 5212 bis din 11 decembrie 1998, Ministerul Educaţiei oferă „Vila Diana” şi clădirea administrativă a bazei „Cutezătorii” Agenţiei Naţionale a Taberelor şi Turismului Şcolar (ANTTS), specificând însă că baza sportivă „Cutezătorii” va servi în continuare la desfăşurarea activităţii cercurilor de profil ale Palatului Naţional al Copiilor. Nimic anormal până acum, pur şi simplu s-a mai adăugat ceva, o agenţie care se ocupă, din fericire, tot de elevi şi care avea să-şi ia o ţeapă de toate zilele, că deh, e la modă.

ANTTS, aflată la acea vreme în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), investeşte cam un miliard de lei vechi de la bugetul de stat în modernizarea bazei sportive pentru a servi copiilor, până în 2003, când veţi vedea ce se va întâmpla.

În 2001, Abramburica (cunoscută şi drept Ecaterina Andronescu) devine ministru al Educaţiei şi, în acelaşi an, încheie un contract de asociaţiune între MEC şi Dinu Pescariu (cu fundaţia lui cu tot) prin care acesta din urmă se angaja să facă investiţii de peste 370.000 de euro în baza sportivă, dar să permită în continuare accesul gratuit elevilor de la Palatul Naţional al Copiilor. Asta era normal, pentru că acel contract de asociaţiune, încheiat pe 15 ani, presupunea practic doar o cooperare între Fundaţia „Dinu Pescariu” şi MEC, având ca scop beneficiul ambelor părţi (Pescariu urma să investească banii şi să deschidă un clubuleţ din care să-şi recupereze investiţia, elevii urmau să aibă o bază modernă). Totuşi, la scurt timp, adică la 19.06.2002, Fundaţia „Dinu Pescariu” trimite o epistolă scurtă către Palatul Copiilor, spunând:

„Va rugam sa dispuneti masurile necesare eliberarii spatiilor pe care le ocupati in cladirea din incinta fostei baze ‘Cutezatorii’, deoarece incepand cu data de 01.07.2002 incep lucrarile de reparatii capitale.

Deasemenea cu aceeasi data, 01.07.2002, vor demara lucrarile de refacere a terenului de fotbal, acesta neputand fi folosit pe perioada respectiva.”

Citatul este exact, fără diacritice. Evident, „perioada  respectivă” se termină la, vorba românului, dracu’ ştie, că de-atunci copiii de la Palatul Naţional al Copiilor (PNC) n-au mai pupat ei antrenamente moca în baza lor.

Credeţi că tunul tras PNC-ului se termină aici? Vă înşelaţi amarnic. Imediat ce Abramburica se cară de la Minister, deci în 2003 (în timpul guvernului Năstase), locul îi este luat de Mircea Miclea, care pare a avea intenţii ceva mai bune cu baza. Prin H.G. 34/2003, baza este din nou preluată de MEC pentru înfiinţarea Centrului Naţional de Excelenţă (CNE, care are o poveste foarte veselă, pe care o veţi afla imediat), acelaşi MEC care încheiase contractul de asociaţiune cu Dinu Pescariu. În acelaşi an, însă, prin Hotărârea 1573 din 18.12.2003, publicată în Monitorul Oficial numărul 16 din 08/01/2004, baza „Cutezătorii”, „formată din construcţii şi terenul aferent, proprietate publică a statului”, este trecută de la ANTTS (ăia de investiseră un miliard de lei vechi în ea degeaba, că acum o pierdeau ca fraierii din cauza ping-pongului jucat de deştepţii noştri de la conducere) în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAAPPS). Articolul 2 al aceleiaşi hotărâri, însă, pasează baza, împreună cu tot ceea ce conţine (terenuri şi clădiri) din domeniul public în domeniul privat al statului. Ce înseamnă asta? Că putea fi vândută oricând, oricui, deşi ea încă aparţinea PNC-ului. Ceea ce aproape că se va şi întâmpla.

Foarte interesantă povestea până acum, nu? Dacă n-aţi prins firul, ideea e că o bază sportivă care aparţinea unei instituţii încă din 1972 este pasată, fără ca această instituţie să aibă vreun cuvânt de spus, de la un minister la altul, de la o regie la alta, de la o asociaţie la alta şi de la o persoană juridică la alta fără nici cea mai mică treabă şi fără a lua în consideraţie actul iniţial sau nevoile copiilor. Dar saga continuă, însă numai după această mică paranteză legată de CNE.

După cum spuneam, pe la începutul lui 2003, Centrul Naţional de Excelenţă, sau CNE, primea un sediu (ăla central) în baza sportivă „Cutezătorii”. Acest centru avea scopul de a sprijini elevii, organizând tabere şi diverse concursuri pentru aceştia. Ei bine, în vederea prelucrării deciziei, o comisie urma a face inventarierea bunurilor din bază. DAR, între timp, baza fusese dată DE DOUĂ ORI lui Dinu Pescariu: o dată de către Androneasca în 2001 prin acordul de asociaţiune (care ar fi trebuit să fie o colaborare, dar, după cum s-a văzut din nota trimisă Palatului Copiilor în iunie 2002, nu a fost deloc aşa ceva), iar a doua oară prin intermediul RAAPPS, care, imediat ce baza fusese trecută din portofoliul public în cel privat, ţop că semnase un proces-verbal de vânzare-cumpărare prin negociere directă (numărul 12295) cu tenismenul, la uimitorul preţ de 3,5 milioane de euro. Ca rezultat, CNE a rămas fără sediu, deci nu a avut niciodată cod fiscal, ştampilă, buget sau plăţi. În 2005, director al CNE devine Gabriel Negrea, profesor în Sibiu (până la numirea sa, CNE nu avusese nici măcar director), căruia i se promiseseră sedii nu doar pentru CNE, ci şi pentru cele nouă centre regionale, dar şi fonduri pentru plata profesorilor pregătitori. Evident, promisiunile au rămas promisiuni, că doar pentru a fi încălcate sunt făcute, ministrul Miclea nu a acceptat nici măcar propunerile lui Negrea de a muta sediul CNE la Sibiu, Constanţa sau Cluj, iar lipsa banilor i-a făcut pe mulţi din profesorii de la centrele judeţene să-şi ia tălpăşiţa. În martie 2007, CNE dă în sfârşit ortul popii, după patru ani de boschetărit fără vreun sediu fizic (adică oficial), ci doar cu unul pe hârtie, şi intră în cadrul CNCEIP (Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar). Sau nu? Ei bine, nimeni nu ştie asta. De ce? Pentru că până şi astăzi, CNCEIP spune că nu se ocupă de excelenţă şi trimite la DGIP (Direcţia Generală Învăţământ Preuniversitar) din MEC (devenit MECI după ce a inclus şi Inovarea alături de Educaţie şi Cercetare, într-o amară ironie), iar DGIP te bagă-n… pardon, te trimite înapoi la CNCEIP sau spune că CNE şi regionalele sale vor fi date inspectoratelor. Pe scurt, nici măcar cei din Minister nu mai ştiu nimic. Şi mai pe scurt, CNE are o moarte la fel de agitată cum i-a fost şi viaţa.

Dar să revenim la oile noastre. Spuneam că RAAPPS încheiase cu Dinu Pescariu un proces-verbal de vânzare-cumpărare prin negociere directă a bazei sportive „Cutezătorii” la preţul de 3,5 milioane de euro. Ei bine, acest proces-verbal a fost semnat chiar înainte de alegerile din 2004. Imediat ce acestea s-au sfârşit, adică în momentul în care noii ştabi au venit la putere şi i-au pus pe ştabii mai mici favoriţi prin toate posturile înalte, aruncându-i la gunoi pe pupincuriştii vechilor aleşi, contractul propriu-zis de vânzare-cumpărare dintre RAAPPS şi Pescariu pentru baza „Cutezătorii” a căzut. De ce? Simplu: pentru că mulţi dintre directorii de la RAAPPS fuseseră schimbaţi peste noapte în urma alegerilor. Că deh, suntem în România.

În martie 2005, sub guvernul Tăriceanu, este emisă o nouă H.G., 160/2005, prin care baza „Cutezătorii” este luată înapoi de la RAAPPS şi dată din nou Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Asta în ciuda faptului că ANTTS făcuse cele mai mari investiţii în bază, dar ajunsese între timp în subordinea ANT (Autoritatea Naţională pentru Tineret), aflată la rândul ei în subordinea Guvernului. Pe scurt, ANTTS tocmai se linsese pe bot (ÎNCĂ o dată) de un miliard de lei vechi de pe urma acestei noi decizii. Dar decizia nu era cretină numai din cauza asta, ci şi pentru că se luase înainte de lămurirea contractului dintre RAAPPS şi Pescariu. Evident, în momentul în care oficialii de la MEC au venit să preia baza, Pescariu a refuzat să le-o predea, fluturându-le prin faţă procesul-verbal încheiat cu RAAPPS. El a pretins înapoi milionul de euro investit în bază, drept condiţie pentru a o preda, Ministerul l-a refuzat şi a propus o renegociere a contractului de predare, care a căzut. De aici, a rezultat un proces în urma căruia baza se află în litigiu până în ziua de astăzi, iar Pescariu se foloseşte în continuare liniştit de ea şi probabil că o va face mult timp de-acum încolo. Evident, elevii Palatului Naţional al Copiilor nu mai au niciun fel de acces gratuit acolo încă din 2002 (vedeţi mai sus).

Astăzi, în locul bazei de tineret (care avea condiţiile pe care le avea, dar măcar permitea tinerilor fără posibilităţi materiale să practice nişte sporturi fără a mai fi nevoiţi să plătească) de la „Cutezătorii” se poate găsi un centru de relaxare pentru bogătani, baştani şi ce mai vreţi voi, iar singurul program cu acces gratuit pentru copii este cel de pregătire la tenis, în serii de câte 40 de elevi.

Chiar dacă Androneasca este o cretină (şi sper că este evident că şi Pescariu este o mucozitate), aflaţi că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.156/2008 pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, s-a propus mutarea Palatului Naţional al Copiilor din subordinea MEC în aceea a CGMB (Consiliul General al Municipiului Bucureşti), fapt care ar presupune ca, în cazul în care CGMB se trezeşte să facă un mall sau mai ştiu eu ce drăcie în locul PNC-ului, MEC să fie nevoit să închirieze alte spaţii pentru elevii care vor în continuare să înveţe ceea ce învaţă acum la Palatul Naţional al Copiilor. Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, s-a trezit totuşi şi Abramburica noastră dragă şi a contestat această Ordonanţă absurdă. Probabil s-a gândit că, dacă tot a făcut-o lată cu pregătirea sportivă a elevilor de la PNC, măcar să nu-i lase de tot fără obiectul pasiunii lor. Dar deja sunt prea plictisit pentru a intra în amănunte legate şi de acest caz. Voi reveni cât se poate de curând cu link-uri către site-urile de pe care m-am documentat pentru ancheta din prezent (deşi nu veţi găsi pe Internet toate documentele, o parte reprezintă hârtii obţinute pe cale directă), dar şi cu informaţii noi pe măsură ce le aflu, pentru că, sunt convins, există multe fire înnodate ascunse în spatele acestor măgării prin care elevilor li s-a refuzat accesul în cea mai mare bază sportivă dedicată lor în mod gratuit din Bucureşti.

~ de tralala01 pe Aprilie 5, 2009.

2 Răspunsuri to “Abramburica. Partea 1.”

  1. Îmi place cât de bine eşti documentat. Şi felul de a scrie, normal.

  2. Când văd câte un tip ca tine, armat până în dinţi cu de toate, nu pot decât să mă mir cum de e posibil.

    Mirarea e primul instinct al înţelegerii. Eşti tare!
    Te aştept şi cu un articol despre Miclea şi relatiile mai mult decat cordiale cu studentele. Sau Hărdău şi tehnicienii audienţi cu vechime.

    Sincer, cred că unora le-a dat prea mult şi altora, deloc. La talanţi mă refer…Bravos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: