Leapşă

Acum ceva vreme, mi-a trimis o cunoştinţă virtuală o leapşă legată de prietene. Scopul este să vorbesc o ţâră despre prietenele mele (notă pentru proşti: „prietenă” nu e sinonim cu „iubită”, ci se referă la orice persoană de sex feminin cu care îmi face plăcere să discut). Ideea de leapşă virtuală mă lasă rece, motiv pentru care nu răspund decât la cele care mi se par drăguţe, cum ar fi aceasta. Numele persoanelor despre care voi vorbi vor rămâne anonime (pentru că de-aia), ordinea este întâmplătoare (cea în care îmi aduc aminte de ele), descrierile sunt cum sunt.

A.

Este o persoană la care găsesc şi o parte dintre caracteristicile mele. Este foarte leneşă, are o inteligenţă care întrece lejer media, îi place Dostoievski, îl admiră pe Kant şi apreciază jurământul pe care l-am depus în legătură cu el. Este constant a treia persoană de pe lista celor cu care doresc să merg la diverse evenimente şi manifestări culturale sau artistice (după doi foarte buni prieteni plecaţi mai nou din ţară). Asta fiindcă ştie să aprecieze cultura şi, pe deasupra, o mai şi înţelege (da, are creier, ceea ce este o minune la oamenii din ziua de astăzi). Nu se omoară cu şcoala, dar nici eu n-am făcut asta, deci nu o pot condamna, mai ales că îi înţeleg foarte bine situaţia (este elevă în acelaşi liceu în care am studiat şi eu). Îşi propune să urmeze medicina în Marea Britanie. Este persoana care m-a ajutat cel mai mult la realizarea revistei şi care a dus tot greul scrierii de articole la foc automat alături de mine. E foarte nepăsătoare, indiferentă şi rece faţă de cei din jurul ei (şi faţă de evenimentele care nu o implică direct), calităţi foarte avantajoase pentru un individ întreg la cap. Datorită ei mi s-a năzărit acum să postez.

B.

Este prima mea prietenă (ne cunoaştem cam de când s-a născut ea, adică de când aveam un an). Foarte inteligentă, foarte incisivă, foarte directă, amuzantă, plăcută, ironică, populară, leneşă, drăguţă. Prima mea amintire cu ea se leagă de râsetele ei din timpul unei vizite a alor mei la părinţii ei (tatăl meu a împărţit apartamentul de burlac cu tatăl ei, deci „istoria” prieteniei noastre poate fi urmărită cu oarece precizie până în Pleistocen), vizită în timpul căreia făceam diverse năzbâtii pentru a o amuza (amintirea, foarte exactă de altfel, este personală şi nu o împart cu toţi tâmpiţii care pot citi acest blog, cine doreşte o versiune mult mai clară şi, de altfel, completă are deja adresa mea de e-mail şi o poate cere acolo, iar eu o voi oferi dacă şi cui sunt dispus). M-a considerat mereu un ciudat: de când eram mici, mergeam prin parc şi nu voiam să mă joc cu mingea cu ea până în prezent, când contactele dintre noi au devenit foarte rare (din cauza mea), cu toţi anii care au trecut la mijloc. Tocmai a absolvit liceul care mi-a fost gimnaziu timp de patru ani şi şi-a demonstrat încă o dată inteligenţa superioară (dar, parţial, şi lenea) prin media de la Bacalaureat. Nu ştiu ce facultate şi ce carieră doreşte să urmeze. O ştiu drept o fire ambiţioasă, deci am încredere în faptul că va reuşi în ceea ce îşi va propune.

C şi D.

Da, este vorba de două persoane, colege de generaţie cu mine în liceu, pe care nu prea le pot separa, fiindcă au fost şi sunt nedespărţite, chiar dacă una este studentă în SUA şi cealaltă la Poli. Sunt inteligente amândouă, amuzante, adoră rozul, le plac lucrurile şi animăluţele pufoase. Una este rârâită şi se pisiceşte adesea, cealaltă este mai serioasă şi are un zâmbet frumos. Amândouă sunt copilăroase prin comportament şi, deseori, exprimare, dar îi uimesc adesea pe cei care nu le cunosc prea bine prin maturitatea şi seriozitatea gândirii. Mă consideră de treabă, prin cine ştie ce minune, şi adoră să iasă cu mine la papanaşi în localul nostru obişnuit. De fiecare dată se ceartă când trebuie să stabilim data şi ora întâlnirii, de fiecare dată întârzie una dintre ele şi se iscă o nouă ceartă, de fiecare dată se împacă în mai puţin de jumătate de ceas şi revin la starea lor obişuită de voioşie şi, cum ar spune politehnista dintre ele, „pufoşenie” (nu mă gândeam că voi folosi vreodată termenul pe blogul meu). Cred că singurul motiv pentru care stau în preajma mea este că reprezint cam tot ceea ce nu au ele din punct de vedere negativ, iar asta probabil le fascinează şi amuză. Ah, şi ar mai fi unul, anume sarcasmul meu, care le face mereu să râdă şi să mă dojenească imediat după aceea.

E.

Este una dintre cele mai energice persoane pe care le cunosc, dacă nu cea mai energică. Studentă la ASE, colegă de generaţie din liceu, individă (evident, deja, fiindcă am o afinitate pentru astfel de persoane) foarte inteligentă, este prima persoană la care mă gândesc când îmi doresc o plimbare prin parc în care să fiu însoţit de cineva (ceea ce se întâmplă, însă, foarte rar). Îi place să mă ţină de mână şi să-mi povestească orice. Îmi place să o ascult, fiindcă nu mă forţează niciodată să vorbesc şi nu mă întreabă ceva decât dacă este cu adevărat interesată de opinia sau situaţia mea. Are un excelent ochi critic. Se pricepe la modă şi coafuri şi ştie întotdeauna să se asorteze.

F.

„Surioara” mea din timpul liceului, am pierdut contactul cu ea după absolvire, din păcate. Foarte bun designer de modă, foarte talentată la designul interior, foarte bună la desenul tehnic. Studentă, evident, la Arhitectură. Este singura persoană care a crezut în capacităţile mele de arhitect sau desenator (şi am drept dovadă în acest sens şi un desen cu dedicaţie realizat de ea în clasa a zecea, în faţa laboratorului de geografie, pe un sfert de coală A4). A avut întotdeauna încredere în mine (chiar şi când m-am certat cu ea şi nu mi-a vorbit multă vreme) şi aproape că m-a forţat, în clasa a noua, să-i promit că voi ajunge un medic bun şi un cercetător important. De atunci, mi-a amintit întotdeauna de promisiunea făcută. Nu ştiu ce şi dacă îşi va mai aminti ceva despre mine peste câţiva ani.

G.

Prietenă de familie, proaspătă absolventă a liceului în care am studiat şi eu, viitoare studentă la Farmacie, fiindcă sigur va intra. Foarte inteligentă, dar şi studioasă, preferă tăcerea, dar vorbeşte mereu pe un ton foarte politicos şi călduros când o face. Nu ştiu cum ar arăta enervată. Întotdeauna se amuză de sarcasmul meu, dar încearcă şi să-l tempereze, fără să reuşească (sunt prea nesimţit, iar ea este prea politicoasă şi calmă). Îmi spune că sunt prea cinic şi prea pretenţios şi că din cauza asta nu am iubită, iar eu îi explic că oricum nu m-ar suporta nimeni, fiindcă sunt prea cinic şi prea pretenţios.

Aici mă voi opri, fiindcă nu mai am nici chef de enumerat şi, poate, nici prietene pe care să le enumăr. Nu am făcut caracterizări din care să poată fi recunoscute persoanele respective de către orice necunoscut, dar cei care mă ştiu cât de cât le vor depista îndată pe tinerele vizate. Dacă am uitat pe cineva, sper să nu se supere. N-ar avea nici de ce.

Dau leapşa mai departe Claudiei, fiindcă e singura persoană a cărei adresă de blog îmi este acum la îndemână. Ghinion.

~ de tralala01 pe Iulie 13, 2009.

4 Răspunsuri to “Leapşă”

  1. […] ar cam fi timpul să mai vorbesc şi despre alţii . Ocazia perfectă a venit din partea lui Herr Dan aici de faţă şi nu în ultimul rând din partea ghinionului meu de a-i fi la îndemână. Am […]

  2. Am văzut-o eu pe Bianca enervată😀.

    • N-am şters comentariul, fiindcă voiam să răspund, dar am pus eu diacriticele pentru tine (lenea asta…).

      „Omege”, şi cum arată enervată? Asta chiar mi se pare ceva de domeniul fantasticului.

      Şi baftă la P-ton (asta ca să nu zici că nu te dau mare).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: