WTF?

N-am mai postat de ceva vreme pe blogul acesta, mai mult din lene, dar şi din faptul că refulările mele au fost ceva mai rare fiindcă am fost prea ocupat cu lucruri mai importante. Dar acum este iarăşi unul din acele momente în care răbdarea mea îşi atinge (şi depăşeşte cu vreo câţiva ani-lumină, respectiv ani normali) limitele fizice de rezistenţă spaţio-temporală. Şi în care, oricât m-aş chinui să explic pe baze raţionale un eveniment, nu reuşesc, întrucât rămân pur şi simplu blocat în momentul în care sunt pus în situaţia de a aduce argumentele propriu-zise, argumente care să aibă o oarecare coerenţă minimală (a se observa cât am relativizat termenul, de altfel). Despre ce eveniment este vorba? Evident, despre unul petrecut în România, anume un examen de admitere, însuşi cel de la FJSC. Ale cărui rezultate nu mi le pot explica, întrucât îmi contrazic logica şi bunul simţ cu care am fost obişnuit în ultimii douăzeci (sau doizeci, ca să-mi sară iar proşti în cap, aşa cum fac ăia de citesc regulile acestui blog până la o treime după care se trezesc să comenteze într-un veritabil delir verbal) de ani de viaţă şi nouă în care am avut (destul de mult chiar, poate mai mult decât voiam, iar una din prietenele prezentate la leapşa trecută ştie foarte bine de ce şi mă înţelege) de-a face cu domeniul de care facultatea respectivă se ocupă. Ce mi se pare absurd şi stupid la aceste rezultate? Păi… rezultatele în sine, cu câteva excepţii (care probabil se ştiu), lipsa de logică cu care mi se pare că sunt tratate lucrările candidaţilor (candidaţi notaţi fie cu prea mult, fie cu prea puţin în raport cu calitatea lor reală, asta dacă nu cumva au avut vreo pană groaznică sau, dimpotrivă, o explozie de supernovă de inspiraţie taman la examen, şi mă refer la candiaţi ale căror stiluri le cunosc) de la această facultate, o lipsă de logică tradusă până la urmă în eterna LIPSĂ DE RESPECT a TUTUROR INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR faţă de elevi şi tineri.

Dar ca să nu mă laud şi ca să nu comenteze nimeni nimic legat de faptul că fac acuzaţii fără a avea vreun fundament practic, voi exemplifica prin cea mai bună poveste pe care o am la îndemână legată de admiterea la această facultate, anume POVESTEA MEA. Asta fiindcă şi eu am fost un martor şi chiar o persoană afectată de indiferenţa cu care se corectează aceste lucrări, de nesimţirea care domneşte în timpul corecturilor şi la întregul examen de admitere la FJSC după opinia mea. Dacă la început am crezut că eu am reprezentat o eroare şi excepţia de la regulă, înghiţind astfel toate găluştele de pe site şi având impresia că această facultate ar fi altfel măcar din punct de vedere al calităţii celor care muncesc în ea, acum m-am convins că incompetenţa este sau tinde să devină o regulă fără excepţie în sistemul românesc. Şi că persoanele care corectează la astfel de examene ar trebui să lucreze în orice alt domeniu (de la măturat canale până la astronautică). Pentru că se corectează într-un mod imbecil.

Cum spuneam, cea mai bună dovadă în acest sens o reprezint eu. Acum aproape un an, intram la FJSC de pe un loc relativ bun, la buget, cu nota 6,83. Situaţia m-a amuzat, fiindcă ştiam ce scrisesem şi ştiam că pe acea lucrare nu ar fi trebuit, în CONDIŢII NORMALE (deci nu extreme, cum vor fi cele prezentate mai jos), în care corectarea ar fi fost făcută de PERSOANE COMPETENTE, să primesc mai mult de 4 (patru). De ce? Pentru că mi-am bătut joc de facultate. Pentru că niciun text de pe foaia mea de examen nu respecta cerinţele stilului jurnalistic îndeajuns de bine încât să merite acele note astronomice pe care le-am primit. Pentru că ştiam ce înseamnă stilul jurnalistic chiar foarte bine şi prin ceea ce scrisesem mă îndepărtasem îndeajuns de mult nu doar de el, ci şi de limba română în sine, încât orice individ întreg la minte care ar fi dorit să aibă un viitor jurnalist pe mână m-ar fi pus în coada listei de aşteptare.

Să începem cu începutul. Au fost trei subiecte. O naraţiune, un eseu persuasiv şi o descriere.

Naraţiunea. Trebuia să spun ce se întâmpla după ce comandasem un produs de pe Internet. Eu cumpărasem un laptop şi o râmă. Sunt două produse, deci nu prea se respecta cerinţa (laptop = 1, râmă = 1, iar 1+1 fac 2 în matematică, dar poate profesorii de la FJSC nu ştiu aşa ceva şi au decis că e ca în logică, unde 1+1=1), dar trecem peste. La fel, trecem peste subiectivitatea totală a textului, în care bălăcăream nu doar funcţionarii de la poştă, ci şi o parte din jurnalişti şi făceam cu ou şi cu oţet presa din România, a cărei calitate, cu câteva excepţii, se apropie de zero (acum înţeleg şi de ce, inclusiv partea cu excepţiile). Desigur, dacă se mai trece şi peste tonele de dialog care pe alocuri făceau ca naraţiunea aceea să semene cu o piesă ieftină de teatru, dar şi peste lipsa totală de dinamism a textului (descriam în cam jumătate de pagină cum am parcurs câteva zeci de metri între casă şi poştă), textul era aproape execrabil, dar încă un pic sub acel nivel. Adică puncta la originalitate, probabil, pentru că luasem şi o râmă, şi la gramatică, pentru că acolo am scris corect. Dar, după baremul de anul trecut şi în condiţiile în care era un corector foarte indulgent, nu ştiu prin ce metode ar fi putut trece de un 5,50, maxim un 5,75. A se reţine nota.

Eseul. Un persuasiv despre curăţarea Deltei. Am adoptat într-adevăr un ton relaxat, adecvat, dar argumentele au fost beţia cruntă de după muncă (într-adevăr, ceva mai nuanţat decât o prezint aici) şi imbecilitatea jurnaliştilor, argument prin care intenţia mea vădită pentru cine nu are un cap format din beton şi aer era să-mi bat joc de facultatea lor (de doi bani), de presa românească (de doi bani), de lipsa de reacţie a tuturor românilor şi de sistemul românesc (de doi bani) în general. Nu tocmai ceva ce ar plăcea unui profesor FJSC-ist, iar felul în care se punea în general problema era pueril („Hăhă, ne-mbătăm şi facem mişto de jurnalişti!”). Totuşi, să presupunem că un profesor ar fi apreciat tonul şi calitatea celor două argumente tocmai prin această superficialitate care „prindea” la tineri. Nu ar fi apreciat însă apariţia doar sporadică a conectorilor, nici limbajul care tindea uneori către vulgaritate şi exprimare de messenger. Nota maximă pe care un individ, repet, întreg la minte ar fi dat-o pe aşa ceva ar fi fost 6,5. Nicidecum nu merita mai mult.

Descrierea. Aici am dat-o în beletristică, unicorni şi elucubraţii enorm. Din pagina pe care am scris-o, cred că doar 4-5 rânduri aveau ceva măcar tangenţial de-a face cu stilul jurnalistic. În rest, am amestecat metafore, figuri de stil cretine, ironii ieftine şi, ca o cireaşă pe tort şi fiindcă eram chiar curios cât m-ar depuncta, am scris un paragraf întreg cu gramatica praf (porcării de genul „s-ăţi”). Asta pentru că fiecare greşeală gramaticală era penalizată cu 0,05 puncte. Pe aşa o descriere, un jurnalist întreg la cap nu ar fi dat nici măcar 0, dar cum acest lucru nu era posibil, iar 1 era probabil jenant pentru corector, un 2 (da, doi) ar fi fost cea mai bună alegere pentru această probă finală, întrucât era şi cea scrisă în cel mai prost, jalnic, jenant mod cu putinţă. Până şi mie mi-a fost jenă de vreo două greşeli gramaticale care denotau prea multă incultură, respectiv o bădărănie fără margini pentru cine se prindea de intenţie, motiv pentru care pe acelea le-am corectat prin metoda interzisă de profi (am tăiat şi am scris deasupra, ceea ce era, cică, semn… probabil de-asta am şi intrat, m-au confundat la final cu vreun cretin care plătise ca să intre şi care acum plânge într-un şanţ după şpaga dată).

Acum să adunăm. 5,75+6,5+2, adică notele maxime posibile după creieraşul meu cât de cât obişnuit cu JURNALISMUL şi cu ceea ce trebuie să aibă un text care să se apropie de acel stil, dau 14,25, care împărţit la trei dă o notă finală de 4,75. Rotunjită în favoarea clientului, se ajunge, evident, la 6,83, adică nota cu care am intrat la buget. Eu consider că o diferenţă de 2,08 puncte între ceea ce am primit şi ceea ce trebuia să primesc DACĂ AR FI EXISTAT VREUN PIC DE CALITATE ŞI DE BUN SIMŢ PRINTRE CORECTORI este îndeajuns de grăitoare pentru afirmaţiile mele de mai devreme, precum şi pentru uimirea şi dezgustul meu.

Desigur, bătaia mea de joc la adresa statului român nu s-a oprit aici, fiindcă în anul petrecut la FJSC am trecut pe la seminarii doar îndeajuns încât să-mi vadă profesorii moaca (şi am şi trecut anul la vreo trei). Pe la cursuri m-am oprit mai des, fiindcă erau (şi sunt) interesante. Mai ales pentru cei pasionaţi. Adică pentru vreo 10% din cei pe care-i observam prin sală, procent care coincide cu acela al celor care MERITĂ să intre şi nu o fac pe seama prostiei corectorilor (cum aş fi EU). În fond, totul era moca, plătea statul, care şi-aşa a furat destul de la oamenii de rând, măcar să nu fac nici eu nimic un an pe banii lui, să nu fie mereu invers.

Ce pot spune, a fost un an distractiv până la urmă, fiindcă am făcut ce am avut chef şi am ignorat aproape complet facultatea (apropo, pe la examene nu am trecut chiar deloc, am vrut să intru la unul singur, nu am mai fost primit, aşa că mi-am băgat picioarele de tot şi am râs, fiindcă am rămas cu senzaţia că respectivul cadru didactic (care nu m-a primit) avea impresia că eu chiar eram interesat să-i dau examenul de doi lei), dar îmi este milă de acei câţiva care intră pe merit aici şi îşi fac iluzii legate de faptul că vor întâlni oameni la fel de pasionaţi ca ei, la fel cum îmi pare rău (dar şi bine, pe de-o parte, fiindcă nu se lovesc de prostia cruntă existentă) pentru cei care meritau să intre, dar au picat (şi nu mă îndoiesc, ci sunt FOARTE SIGUR că nu a fost vina lor, ci a incompetenţei corectorilor, a subiectivităţii care nu ar trebui să aibă ce căuta în asemenea cantităţi la astfel de examene). Există şi alte facultăţi în ţară. Din păcate, toate vor fi la fel. Pentru Medicină pot garanta iarăşi personal (acolo nu este incompetenţă din partea corectorilor, ci din a celor care formulează subiectele astfel încât orice papagal care ştie manualul pe de rost, dar nu are pic de cunoştinţe practice sau măcar un dram de gândire proprie poate intra). Dar măcar există alternative.

Aş spune că îmi pare bine că plec şi că nu voi mai reveni nici mort în ţara asta. Dar nu o voi face, fiindcă aş minţi. Pentru câţiva, dar aş minţi.

Le urez succes celor care merită. Le urez (le DORESC cu întreaga mea fiinţă chiar) să moară într-un mod cât mai chinuitor cu putinţă celorlalţi. Poate-poate se mai curăţă patria.

Notă: M-am zvârcolit prin pat vreo jumătate de ceas, plin de nervi şi cu dureri groaznice de cap şi măsea, tahicardic şi transpirat, înainte de a scrie acest post, fiindcă m-am consumat prea mult. Dar trebuia să refulez cumva, iar jurnalul nu merita aşa un tratament.

~ de tralala01 pe Iulie 27, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: