Îmi plac cartofii cu slănină.

„Aşa, şi?”

Sunt relativ sigur că măcar doi dintre cititorii blogului ăstuia au prins aluzia deloc subtilă din titlu. Da, am ajuns într-o ţară nouă, dar iată că absurdul şi micile fragmente de neant ale vieţii de zi cu zi din România ajung să se repete aici, cu mica diferenţă că aici sunt sub o altă formă. Una ceva mai subtilă, dar în mod egal de agasantă.

Nu pot pricepe de ce britanicii au două ţevi cu două robinete la fiecare chiuvetă, una pentru apă rece, alta pentru apă caldă. Cine a fost în Marea Britanie ştie la ce mă refer, pentru cine nu, ideea este că apa rece şi cea caldă curg din două robinete diferite, distincte, deci în aşa fel încât nu pot fi combinate decât dacă pui dopul şi le amesteci în chiuvetă. Singurele metode posibile pentru a te spăla pe mâini fără a te opări sau fără a degera (las opţiunile în seama fiecăruia, eu prefer degerăturile) sunt să te speli în chiuvetă sau la duş (unde există un buton imbecil de care trebuie să învârţi şi pe care trebuie să-l aduci cu precizie nanometrică într-un anumit punct pentru a avea apa exact aşa cum trebuie, fiindcă altfel sfârşeşti cu aceeaşi brânză cu care ai face-o şi la chiuvetă pornind doar unul din robinete), şi niciuna nu e foarte convenabilă. Prima pentru că dacă te speli pe mâini în propriul jeg, sfârşeşti, evident, tot jegos. „Păi da, dar poţi să te clăteşti după aia!” Normal. În apă fiartă sau îngheţată, dacă nu stai să umpli din nou chiuveta, respectiv noua apă de vechiul jeg. A doua metodă iar nu convine, pentru că ajungi să te uzi pe tot corpul când încerci să învârţi de drăcia aia şi până reuşeşti să potriveşti apa, deoarece ea se află chiar sub ţeava duşului. Soluţia ideală ar fi să procedeze şi ei ca restul lumii normale la cap, adică să pună un singur robinet prin care să treacă ambele tipuri de apă, astfel încât să o poţi potrivi fără a te alege cu arsuri sau degerături de gradul trei. Dar aceasta nu se va aplica niciodată, fiindcă britanicii au o mătură în fund care nu le permite să recunoască faptul că felul în care procedează este complet imbecil şi lipsit de logică.

O altă bizarerie enervantă a lor e reprezentată de prize. Care nu sunt compatibile cu cele europene. Inclusiv cu alea româneşti. Pentru a-ţi alimenta aparatura cumpărată din altă parte decât Marea Britanie, îţi trebuie un convertor, care se găseşte în magazine. E un aspect care mă deranjează mai puţin, însă, fiindcă are o soluţie mai practică decât cele expuse în cazul problemei apei, dar, la fel ca în cazul condusului pe partea stângă, e una din problemele pe care nu vor să le rezolve din mândrie. Că deh, doar au fost imperiu colonial, ce regina lor…

Acum să trecem de la general la particular. Colegii mei de la Filosofia Ştiinţei sunt nişte cretini notorii. Deşi multă vreme m-am îndoit de faptul că pot găsi indivizi mai grei de cap ca majoritatea românilor (din punct de vedere educaţional, evident), iată că sistemul britanic de învăţământ preuniversitar îşi aruncă înspre mine cele mai ascuţite săgeţi şi suliţe ale incapacităţii umane de a pricepe un concept simplu chiar şi după aproximativ cincizeci de explicaţii şi ilustrări ale sale. De ce „preuniversitar”? Fiindcă proştii care au ajuns la facultatea asta au trecut întâi prin ţ-şpe clase de educaţie preuniversitară, evident, care le-a oferit aceste puteri minunate. În ultimele cinci cursuri, tanti profesor de Filosofia Ştiinţei a explicat de mai multe ori pe curs care este diferenţa dintre analitic şi sintactic, astfel încât orice individ cu un dram de sistem nervos ar fi cedat psihic la următoarea explicaţie şi ar fi părăsit pur şi simplu sala (lucru care la ei este posibil, perfect normal şi nu are niciun fel de repercusiuni asupra studentului; poţi intra la curs când ai chef şi îl poţi părăsi în orice moment, fiindcă nu se face niciun fel de prezenţă, iar profesorul îşi vede nestingherit de predat cât timp nu faci zgomot, fapt de apreciat). Dar se pare că procentul de fiinţe cu gradul de maturitate şi dezvoltare a capacităţilor intelectuale apropiat de al unei amibe reprezintă o majoritate covârşitoare a amfiteatrului: astăzi, pe parcursul unei ore de curs, au fost trei indivizi care au pus exact aceeaşi întrebare („Excuse me, but what is the difference between an analytical and a syntactical statement?”) şi au primit de fiecare dată răspunsuri cel puţin clare ca lumina zilei, însă nu au părut prea iluminaţi de ele. Probabil fiindcă sunetul nu se transmite prin vid, deci nu poate fi procesat sub nicio formă de neuronul muribund care zace undeva pe fundul cutiei craniene, în apropierea foramenului medular, pregătit să-şi dea obştescul sfârşit fără posibilitatea ultimei împărtăşanii.

Nici colegii de la Cuantificarea în Ştiinţele Vieţii nu sunt mai breji. Astăzi am avut primul tutorial de matematică, în timpul căruia am rămas blocaţi de nenumărate ori la probleme complexe de tipul înmulţirii lui 2 cu 3. Fiindcă da, la matematică lucrăm momentan cu arii, volume şi operaţii cu numere. Adică matematica de clasa a şaptea. Pe care cei de-aici o absorb cu greu, fiindcă este mult prea complexă pentru nişte neocortexuri de viitori cercetători în domeniul biomedical (ăla de lucrează cu ştiinţele şi destul de mult şi cu matematica). Bine că măcar la fizică suntem mai avansaţi: deja cunoaştem mişcarea rectilinie uniformă, un concept într-atât de avansat încât nici măcar savanţii care lucrează la LHC nu-l stăpânesc pe deplin în acest moment (deşi, dacă stăm s-o luăm relativist şi dualist, ia spuneţi voi, copii, câte corpuri se mişcă rectiliniu şi uniform şi care este masa minimă necesară pentru ca aşa ceva să fie posibil?). În ceea ce priveşte chimia, suntem încă la stadiul clasei a noua, adică la momentul în care desenăm săgeţele pentru a marca aranjarea electronilor în orbitali, în moduri similare celor în care copii dezavantajaţi din punct de vedere intelectual (ca să nu spun „retardaţi”, că nu e frumos şi corect politic (adică numai politicienii pot fi consideraţi retardaţi) şi pot fi dat în judecată de asociaţiile pentru protecţia lui Boc) îşi dau singuri în cap cu văcuţa de plastic la grădiniţă. La biologie, însă, chiar am învăţat ceva nou, fiindcă aici ni se predă după noua structură a vieţii terestre, care spune că există trei, nu două ramuri fundamentale: nu mai avem eukaryote şi prokaryote, ci eukaryote, archaeae şi bacterii. Restul, deocamdată, e tăcere.

În fine, fiindcă m-am plictisit de scris şi refulat despre prostia superioară a britanicilor (în comparaţie cu ai noştri, DA, sunt mai proşti, deci români, BUCURAŢI-VĂ! Dar nu mult, că-s şi mai civilizaţi…), mă opresc aici pentru seara asta, nu înainte de a-mi autoaminti că vreau să mai porcoşesc un pic sistemul românesc de învăţământ data viitoare. Mai ales pe cei care-l conduc. Noapte bună.

Ah, şi apropo, pentru proşti: aluzia din titlu e la Eugen Ionescu. Maestrul teatrului absurd. Vă las vouă plăcerea de a descoperi scrierea în care apare citatul (una din preferatele mele şi care, într-un fel, se potriveşte situaţiei actuale).

~ de tralala01 pe Octombrie 2, 2009.

2 Răspunsuri to “Îmi plac cartofii cu slănină.”

  1. „În fine, fiindcă m-am plictisit de scris şi refulat despre prostia superioară a britanicilor…” (REFULÁT, -Ă refulați, -te, adj., s.m. și f. 1. Adj. (Despre imagini, tendințe, instincte, impulsuri etc.) Deplasat, căzut, respins, în subconștient. 2. S.m. și f. Persoană care își refulează (1) dorințele, instinctele, impulsurile etc.
    Mie nu mi s-a părut că tu ţi-ai fi refulat indignarea, ba dimpotrivă.

    • 0. Învaţă diferenţa dintre VERB şi ADJECTTIV, respectiv SUBSTANTIV.

      1. Învaţă să gândeşti şi în termeni conotativi. „A refula”, ca verb, se referă, printre altele, la fluidele care se întorc dintr-o conductă, ţeavă, canal, ceva similar. Adică ies pe unde n-ar trebui. Ca atunci când îţi refulează veceul din cauză că s-a înfundat cu excremente. El nu îşi înăbuşe dorinţele, instinctele sau impulsurile, ci scuipă rahat. Pricepuşi sensul?

      2. „A refula” != „A-şi refula”.

      Dacă nu vă obosiţi să şi rumegaţi limbajul pe care-l folosesc (şi să-i păstraţi măcar specificitatea ca parte de vorbire), barem abţineţi-vă de la comentarii. Una din caracteristicile limbajului e că poate fi folosit şi cu sens figurat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: