Primul meu ménage à trois.

Săptămâna asta am avut două experienţe mirobolante cu laptopul, una cu Windowsul, alta cu Linuxul. DA, mi-a făcut probleme Linuxul, dar a  fost vina mea mai mult, recunosc. Şi a celor de la ATI.

În cazul Windowsului, cei de la Micromoale au reuşit din nou să-şi dea cu tesla-n gonade (după dezastrul numit Windows 7), lansând un update de Vista netestat ca lumea care risca să provoace crash-uri iremediabile sistemului de operare. Mai precis, îl oprea în momentul încărcării regiştrilor responsabili de login, aşa că, evident, nu mai puteai să te loghezi în propriul sistem de operare. Cum în cazul unui sistem de operare precum Windows este bine întotdeauna să aştepţi o problemă uriaşă atunci când dai de una mare (nu cred că pot califica un ecran complet negru care nu te lasă a face absolut nimic după ce apare logo-ul de Windows drept inconvenient minor), am reboot-at sistemul aşteptându-mă să nu fiu capabil să boot-ez nici din Safe Mode. N-am fost. Aşa că am lansat utilitarul de recuperare a sistemului de operare şi l-am restaurat la starea anterioară update-urilor. Morala: niciodată să nu rulaţi update-urile de Windows furnizate chiar de către Microsoft fără să faceţi un punct de restaurare. Multe pot merge prost.

În cazul Linuxului, problema putea fi evitată dacă ascultam de avertismentele lui nenea Ubuntu, însă alegerea mea a fost să am încredere în asigurările de compatibilitate ale ATI legate de stabilitatea pe Linux a driver-elor lor. Pe lângă asta, aveam experienţa computerului de acasă, pe care rulez în paralel o configuraţie similară de Ubuntu şi Windows şi pe care am tot o placă video ATI, iar driver-ele ATI au mers foarte bine. Ei bine, ghinion. Următorul reboot a fost sinonim cu apariţia şi permanentizarea unui ecran complet negru, din care nu puteam ieşi decât prin Ctrl-Alt-Del-ul care duce la repornirea sistemului. Cel puţin aici exista posibilitatea de a controla într-un fel calculatorul. După ce am executat operaţiunea, am boot-at din GRUB opţiunea de încărcare pentru repararea erorilor şi am eliminat manual librăriile create de driver-ul video, plus încă vreo câteva generale modificate pe care le-am putut reinstala din interfaţa text online. Sistemul a mers, deşi a început să ezite cât de cât la funcţionalitate şi cam cerea o reinstalare.

Cum între timp se apropia lansarea Koalei Karmice (Ununtu 9.10), am decis să merg cu un sistem oarecum handicapat din punct de vedere video şi al Internetului (am reuşit prin instalarea unui pachet greşit să-mi distrug configuraţia reţelei şi a trebuit să reconstruiesc fişierul parţial) până în momentul lansării, ca să pot face şi o testare a noului sistem prin două metode: la o instalare ca upgrade şi la o instalare pe curat.

Alegerea s-a dovedit doar pe jumătate inspirată. Upgradarea de la 9.04 la 9.10 s-a dovedit dificilă din cauza pachetelor terţe care aveau dependenţe cu pachetul pentru desktop-ul de Ubuntu. Am fost nevoit să rulez o dezinstalare a ubuntu-desktop, urmată de un autoremove al colecţiei de librării fundamentale pentru ca instalarea noii versiuni să aibă doar o funcţionalitate parţială. Mai exact, nu s-a mai putut reinstala automat pachetul de ubuntu-desktop pentru 9.10 din motive care mi-au rămas necunoscute. Am reuşit să-l reinstalez din Synaptic manual, însă fără să pot adăuga toate pachetele care aveau dependenţe cu el. Pe lângă problema asta, update-ul la 9.10 a reuşit să-mi strice sesiunile de KDE, fiindcă sistemul nu mai putea să se delogheze sub nicio formă din KDE după upgrade. Nu ştiu dacă problemele au fost cauzate de update în sine sau au avut legătură şi cu operaţiunile mele precedente (deşi mă îndoiesc), dar au fost câteva minusuri la adresa compatibilităţii dintre 9.04 şi 9.10 în ceea ce priveşte upgrade-area.

Fiindcă nu mai am timp şi chef să discut instalarea pe curat, care o să ia mai mult, las asta pentru o postare viitoare. Pentru că Linuxul merită tratat până la capăt. Până atunci, cred că e evident că o problemă de Linux se poate rezolva lejer fără a recurge la utilităţi de genul discurilor de recuperare a sistemului de operare, spre deosebire de Windows. Aşa că, dacă ar fi să revin la comparaţia cu un ménage à trois, Linuxul e roşcata superbă şi senzuală, în timp ce Windowsul este şatena banală de vârstă medie, grasă şi diformă, dar cu care eşti nevoit să te mulţumeşti în cele mai multe situaţii.

~ de tralala01 pe Noiembrie 1, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: