România, ţară de păcat.

Da, capirait Caţavencu.

Azi plec iar din ţară, înapoi la facultate. Pe primul semestru (încă neoficial) am fost primul din departament. Neoficial, fiindcă încă nu am primit rezultatele examinărilor (am avut sesiunea în decembrie), lucru care se întâmplă abia la sfârşitul lunii februarie. Acum, proştii care cred că mă dau mare (mă rog, au dreptate la partea asta) se vor întreba de unde ştiu că sunt cel mai bun. Argumente: în primul rând, sunt genial, chiar dacă nu mă pricep la nimic altceva în afară de învăţat. În al doilea rând, voi lua peste 90% la minim trei examene din patru şi peste 80% la ultimul. 90% la un singur examen nu s-a mai luat de ani buni în departamentul meu. 90% la trei examene, nici atât. Iar al patrulea e la un curs de filosofie care nici măcar nu ţine de diplomă. Impecabil. În al treilea rând, universitatea e oricum de toată jena, fiind plină de proşti şi de nobili şi privată. Nu ştiu cum naiba au ăştia pretenţia de a fi între primii din lume. Pe al doilea semestru mi-am luat două cursuri în plus, fapt care l-a înnebunit pe directorul de studii („Aşa ceva nu s-a mai auzit în această universitate!!! AAAAAAAAAAA!!!”). Nu-i vina mea că-s ei proşti.

Acum, să mă mai plâng un pic. În episodul de astăzi, o să dau de pământ cu România şi toţi proştii care aleg să rămână în ea. Pentru că e cum e. Şi eu îs în altă parte.

De ce Marea Britanie face România praf şi pulbere în toate domeniile:

  • În Marea Britanie există dotări. Multe. Foarte multe. Şi foarte noi. Acolo se găsesc cam toate tehnologiile de vârf, indiferent de domeniul în care se doreşte a se activa.
  • Britanicii sunt foarte civilizaţi, foarte curaţi şi nu au câini vagabonzi pe stradă.
  • Marea Britanie nu este jegoasă, oraşele sunt incredibil de curate şi de civilizate. Nu ca jegul din Bucureşti şi alte părţi.
  • Britanicii nu sunt nesimţiţi, sunt chiar foarte politicoşi, deşi puţin reci. Românii sunt şi reci, şi porci, şi idioţi şi în multe alte feluri.
  • Politicienii din Marea Britanie nu-şi bat joc de ţară, cei din România o fac făţiş. Şi totuşi, oamenii îi votează tot pe idioţii care timp de cinci ani le-au furat zâmbind direct din buzunare, fără ca măcar să încerce să se prefacă în vreun fel că s-ar ascunde (Băsescu şi gaşca de boci şi udre).
  • Economia britanică este mult peste caricatura din România, unul din motive fiind acela că este mult mai puţină corupţie.
  • Ca medic, contează doar cât de bun eşti, nu câte pile ai, în momentul în care îţi cauţi un post. Ca în România.
  • Ca stagiar, nu mori de foame timp de ani de zile în jegul din spitale în încercarea disperată de a-ţi asigura un viitor. Ca în România.
  • Ca student, nu eşti batjocorit şi scuipat de toată lumea şi nu reprezinţi un jeg pentru societate. Ca în România.
  • Ca individ, nu eşti călcat în picioare şi nimicit dacă nu ai relaţii sus-puse sau dacă nu pupi în cur. Ca în România.
  • Ţi se respectă opinia. NU ca în România.
  • Ai un viitor. NU ca în România.
  • Nu mori de foame. Ca în România.
  • Ţara nu este deplorabilă sub toate aspectele sociale, economice sau culturale. Cum e România.
  • Dacă eşti învăţat, ai succes. Nu ca în România, unde doar inculţii şi parveniţii se impun.
  • Aparenţele nu contează. NU ca în România.
  • Cultura contează foarte mult. NU ca în România.
  • Transportul este infinit superior, nu o mâzgă diformă, ca în România. Nu-ţi trebuie cinci ani, ci patru-cinci ore ca să ajungi dintr-un oraş în altul parcurgând cam întreaga lungime a ţării. Drumurile sunt superbe.

Aşadar, România este făcută ţăndări cam sub toate aspectele de către Marea Britanie. Asta am observat pe pielea mea, după trei luni petrecute acolo. Totuşi, acum plec cu o strângere de inimă mult mai mare decât o făceam prima dată, când încă nu ştiam cu ce se mănâncă străinătatea. Şi nu este fiindcă Marea Britanie nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor mele sau fiindcă mirajul străinătăţii a fost iniţial prea puternic. Toate aşteptările au fost atinse, multe au fost depăşite. Ce are, deci, România peste Marea Britanie, astfel încât să ajung ca, după trei luni petrecute acolo, să visez la ziua în care, peste cel mult 20 de ani, poate mai puţin dacă toate merg bine, voi reveni definitiv în ţară pentru a-mi trăi restul vieţii într-o mizerie care nu cred că se va schimba în niciun fel pozitiv până atunci (fiindcă, în fond, în ultimii 20 de ani, această mizerie nu a făcut decât să se adâncească continuu)?

(Am lăsat postarea aici luni, fiindcă trebuia să fug la aeroport, dar cum n-aveam chef să scriu două postări cu acelaşi subiect sau să-i las pe cei doi cititori în suspans şi, Doamne fereşte, să-mi crească traficul prin publicarea pe episoade a povestioarei, am preferat s-o salvez drept ciornă.)

Cum spuneam, ce are România? Are puţine lucruri, iar alea sunt subiective, dar are:

  • Cele mai frumoase peisaje şi zone rurale, pitoreşti din lume şi o combinaţie unică a reliefului şi culturii: multe ţări au munţi, multe au mări, multe au dealuri, multe au mănăstiri, multe au arhitecturi unice ale caselor, bisericilor, porţilor, multe au tradiţii profunde şi fascinante, multe au o istorie interesantă, niciuna nu le are într-o combinaţie atât de frumoasă şi totodată tristă precum România ori într-un spaţiu atât de restrâns.
  • Chiar dacă, în ceea ce primeşte valoarea sau promovarea, cultura este la pământ, românii medii mi se par net superiori din acest punct de vedere britanicilor. Cu românii am ce discuta.
  • Ţara-i roasă pe interior şi exterior de sute de ani de către forţe mai puternice decât omul de rând, care ar pune în genunchi cam orice individ sănătos la cap, românul rezistă. Precum coafura Taft. Fără speranţe, dar rezistă printr-o încăpăţânare unică, pe care o am şi eu.
  • Limba română este unică sub toate aspectele şi este limba în care m-am educat, în care gândesc, visez, respir, dorm, mă plimb, scriu, simt, gust şi trăiesc („îmi bate inima” suna prea siropos şi mă făcea de-a dreptul imbecil şi fals), respectiv limba căreia îi datorez întreaga mea pregătire de până astăzi. Este limba pe care o trăiesc, prin care mă definesc şi care mi-a oferit viaţa. Este limba pe care voi, stimaţi inculţi, o batjocoriţi şi siluiţi constant, provocându-mă la atacuri care-mi dau o satisfacţie perversă de fiecare dată, fiindcă ador să văd cum o mână de ignoranţi poate avea măcar impresia vagă că o serie de argumente puerile mă vor convinge că-s pedant şi idiot fiindcă îmi apăr propriile valori, la fel cum ador să-i bălăcăresc pe acei ignoranţi în ultimul hal doar ca să dau de pământ cu cineva. Distrugerea limbii române mă agasează la culme (cea neintenţionată, fiindcă aceea voită din momentul în care încep disputele nu face decât să-mi ofere bucuria că individul respectiv chiar crede că mă mai poate enerva prin asta, o dovadă suficientă pentru a-mi da seama că l-am atins pe respectivul unde-l doare, adică în orgoliu), proştii mă distrează.
  • Nu-s un utopist, ştiu că în următoarea sută de ani toate vor merge prost în ţară şi că eu, indiferent cât voi încerca, nu voi schimba absolut nimic în asta, dar ştiu şi că, în cele din urmă, românii vor fi nevoiţi să se civilizeze. La multă vreme după moartea mea, dar o vor face. Şi măcar pentru asta mai merită o şansă.
  • Străinii sunt la fel de proşti precum românii, dacă nu mai rău, dar măcar românii sunt proştii mei.

Suficiente motive? Dacă nu, asta e, mie mi-e lene să mai scriu altele. La cinci zile după începutul postării, iată-i şi finalul. Acum puneţi mâna pe o carte, că mie mi-au sosit opt prin poştă. Librăriile de aici mă enervează, cărţile au un aspect prea comercial, nu le mai simt spiritul.

~ de tralala01 pe Ianuarie 16, 2010.

2 Răspunsuri to “România, ţară de păcat.”

  1. Foarte frumos scris! De data asta am făcut un efort să folosesc diacriticele; în fond – your house, your rules!
    Oricum, cred că şi Marea Britanie are peisaje rurale spectaculoase, dar probabil că, aşa cum ai spus, nu sunt diversificate la fel de vizibil într-un spaţiu la fel de restrâns.
    Acum, nu ştiu unde eşti tu (mă gândesc, poate la Cambridge) şi nu ştiu dacă ai ajuns prin Canterbury – un orăşel pe cât de mic, pe atât de cunoscut şi respectat pentru tradiţia lui istorică. Acolo vezi cu cât bun-gust se îmbină modernul cu vechiul ( vechiul predomină vizibil) şi nu poţi să nu observi eforturile pe care le fac britanicii pentru a conserva tradiţiile (un alt capitol pe care l-ai omis, la care ne fac muci).

    off-topic: scuze pentru „câte un”! mă gândeam la „niciun”, nu ştiu de ce. şi aşteptăm peste încă o sută de ani, nişte drivere pt. kezboard romanian legacz care să nu te aducă în pragul sinuciderii!.
    toate bune, ne mai auyim!

  2. Știi ce? Urăsc să îți dau dreptate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: