Înot – generalităţi.

Fiindcă acum sunt în măsură să vorbesc de sportul meu preferat, dat fiind faptul că am început să-l practic (apropo, şahul nu este un sport: „prea multă ştiinţă pentru a fi sport, prea mult sport pentru a fi ştiinţă” – aveţi o jumătate de acadea (restul deja a fost lins de mine) din partea mea dacă vă prindeţi de autorul citatului), am decis să încep o nouă secţiune pe blog, cu felul în care văd şi practic EU înotul. Adică o să dau sfaturi pe care le-am primit şi ascultat şi eu, o să descriu tehnicile aşa cum mi se par MIE corecte şi o să aberez NUMAI despre perspectiva mea asupra acestui rege al sporturilor din punct de vedere al dezvoltării fizice pe care o produce. Nu-s antrenor de înot, nu-i nimeni obligat să-mi asculte sau să-mi confirme sfaturile, cert este că eu aşa m-am învăţat şi oricum nu-mi voi schimba stilurile pentru nimeni în lume, fiindcă-s prea înrădăcinat în obiceiurile vechi pentru a o mai face (sunt tehnici pe care le ştiu de la şapte ani şi pe care de-atunci le-am dezvoltat practic şi teoretic ca să-mi creez o metodă proprie). Dacă are cineva ceva de semnalat care să fie greşit din punct de vedere obiectiv, atunci OK. Dacă vreţi să-mi spuneţi că „mno, io zâc că e mai bine să dai ca din lopeţi că aşa zâc io”, atunci băgaţi-vă limba în portul de la placa de reţea şi înghiţiţi-vă cuvintele.

Bun. Nu o să scriu acum o istorie a înotului, fiindcă nu o ştiu la perfecţie (ştiu când şi cum s-au dezvoltat stilurile şi aşa mai departe, dar nu pot da informaţii exacte în timpul pe care l-am alocat acestei postări) şi pentru că momentan nu are rost. Există o groază de site-uri pe care se vorbeşte despre aşa ceva, deci JFGI, dar dacă mi se va părea incompletă secţiunea fără un istoric, probabil că-l voi scrie cândva. O să spun, în schimb, un truism: înotul e chestia aia de o faci ca să te deplasezi în apă mai mare ca tine şi să nu te îneci.

Dacă tot am dat o definiţie atât de exactă înotului, o să mai spun ceva: majoritatea celor care înoată, în special aceia care au învăţat de unii singuri, o fac prost. În funcţie felul în care o fac, eu le-am împărţit performanţele în cinci categorii (le puteţi spune „stiluri”, deşi n-au nimic în comun cu aşa ceva, eu le voi spune „non-stiluri”):

1. Broasca: mi se pare cel mai practicat non-stil în lumea înotătorilor neexperimentaţi (da, nu sunt sarcastic la adresa lor, fiindcă apreciez încercările de a practica un sport, fie ele nereuşite; sarcasmele din secţiunea asta, căci probabil vor exista destule, vor fi cât de cât moderate; de abţinut, mă îndoiesc că voi putea să mă abţin, fiindcă nu-mi stă în fire). Foarte ineficient, solicitant la un nivel moderat, pune presiune excesivă pe muşchii gâtului şi toracelui fără a fi nevoie. Seamănă foarte bine cu mişcarea unei broaşte şi e derivat din bras. Înotătorul stă cu capul la suprafaţă în permanenţă, mişcă mereu mâinile şi picioarele pe sub apă în stilul în care o face broscuţa şi are în cele mai multe cazuri o poziţie a corpului foarte proastă, adică oblică şi cu picioarele ţinute prea jos.

2. Voiniceasca: este non-stilul folosit cel mai frecvent de tipii macho care n-au habar cu ce se mănâncă înotul, dar susţin că-l practică la nivel de performanţă sau mai ştiu eu ce ca să impresioneze proastele care şi-aşa-s leşinate după muşchii lor încărcaţi de sală şi steroizi. Dar e folosit şi de oameni ceva mai normali la cap şi fără experienţă. Se practică tot cu capul la suprafaţă şi e derivat din crawl. Înotătorul mişcă alternativ mâinile aşa cum ar face-o la crawl, dar suceşte capul dintr-o parte în alta la fiecare braţ (cam ca jucătorii de polo, doar că ei au un motiv pentru a face asta şi o fac mult mai eficient, după cum se va observa în timp, pe măsură ce voi descrie mai pe larg stilurile reale) şi supune coloana vertebrală unui efort imens. De asemenea, picioarele se mişcă alternativ, cu bătaia făcută în general din genunchi. Cei care practică non-stilul ăsta vor obosi foarte repede şi nu vor avea viteză, fiindcă atât bătăile de mâini, cât şi cele de picioare sunt executate prost, iar poziţia corpului este una total nefirească pentru înot. Pe de altă parte, apa aruncată peste tot în jur produce un efect impresionant, iar efortul general pe care eşti forţat să-l depui pentru a avansa cu doi centimetri mă face să denumesc non-stilul aşa.

3. Câineasca: este un non-stil folosit destul de rar şi foarte ineficient atât ca distanţă parcursă, cât şi ca efort pe care eşti nevoit să-l depui pentru asta. Este un hibrid nedefinit de crawl şi bras. De fapt, mai bine spus, de broscuţă şi voinicească. Înotătorul mişcă alternativ din mâini pe sub apă şi face la fel şi cu picioarele, fără a împrăştia prea mult în jur. Deplasarea se face foarte lent din cauza mişcărilor nefireşti şi a faptului că se ţine la suprafaţă capul, poziţia corpului este nefirească, oboseala se instaurează rapid şi riscul de înec poate fi destul de mare. Mâinile şi picioarele depun prea mult efort pentru a menţine corpul la suprafaţă şi e o presiune destul de mare pusă şi pe toraco-abdominali din cauza poziţiei.

4. Pseudo-spatele: este încercarea nereuşită de înot pe spate practicată de cei câţiva care se încumetă la aşa ceva. Se caracterizează fie prin poziţii nefireşti ale corpului şi, mai ales, capului (ţinut la suprafaţă, ca de obicei), fie prin mişcări greşite ale mâinilor (care nu prea sunt scoase din apă), asta acolo unde acestea există măcar, fie prin bătăi de picioare din genunchi. Nu ajută foarte mult la deplasare şi, în foarte multe cazuri, sfârşeşte într-o plută doar pe jumătate reuşită.

5. Browniana: este non-stilul care în general te face să te îneci. Nu are o definiţie sau un set de trăsături reale pentru că fiecare îl practică aşa cum îl taie capul. În general, implică foarte mult efort, poziţii nefireşti ale corpului, foarte multă apă împrăştiată (şi cantităţi de-a dreptul industriale înghiţite), distanţe foarte mici parcurse cu un consum extrem de mare de energie şi senzaţia că persoana care îl practică suferă de o gravă criză epileptică în înseşi momentele în care înoată. Este foarte obositor şi se poate întâlni în formele lui pure destul de rar, fiindcă specimenele care îl folosesc mor repede.

Dacă nu v-aţi regăsit în categoriile de mai sus, atunci probabil practicaţi unul din stilurile reale de înot, deşi nu o faceţi neapărat corect din punct de vedere tehnic. Cele patru stiluri de bază sunt:

1. Crawl: cel mai comun, cel mai cunoscut, cel mai simplu şi cel mai eficient stil. Este primul care se învaţă în orice situaţie şi este foarte odihnitor dacă este practicat corect. Implică mişcări alternative ale braţelor (o jumătate de ciclu, adică un braţ, are patru faze) şi picioarelor (o jumătate de ciclu are două faze şi, în general, două bătăi). Poziţia corpului este dreaptă, cu capul în linie cu restul corpului şi privirea îndreptată în jos, iar respiraţia se face de obicei la trei braţe.

2. Spate: echivalentul crawl-ului, doar că se face pe spate şi solicită corpul ceva mai mult din punct de vedere fizic şi tehnic. Mişcarea braţelor are tot patru faze, a picioarelor tot două. Poziţia corpului este similară cu cea de la crawl, cu privirea aţintită în sus şi capul ţinut în linie cu restul corpului. Diferă startul, spatele fiind singurul stil în cazul căruia, în bazin, startul se dă din apă, întoarcerile şi respiraţia, care poate fi alternată astfel încât pe un braţ se inspiră, iar pe celălalt se expiră. Un ciclu este format, de obicei, tot din două braţe şi patru bătăi de picioare.

3. Bras: de departe cel mai ineficient stil dintre toate, datorită faptului că există o perioadă destul de lungă de „planare”, în care înotătorul este forţat să menţină o poziţie statică pentru a avansa, dar şi a aceluia că stilul în sine este oarecum nefiresc. Mişcarea braţelor este simultană, nu alternativă, cum e la crawl şi, în general, la spate, iar un ciclu are şase faze. Mişcarea picioarelor este şi ea simultană, spre deosebire de cele două stiluri antemenţionate (din nou, cu unele excepţii la spate, care vor fi tratate pe parcurs) şi are patru faze pe ciclu. Un ciclu constă într-un braţ şi o bătaie de picioare. Capul se scoate la suprafaţă la fiecare ciclu pentru o respiraţie scurtă, iar în rest se ţine în linie cu corpul, cu urechile lipite practic de braţe în faza statică.

4. Fluture: stilul meu preferat, fiindcă necesită cea mai bună coordonare a corpului şi solicită toţi muşchii. Este mult mai eficient decât brasul, dar necesită şi o coordonare mai bună, şi este aproape la fel de rapid precum stilul liber (crawl), iar în unele cazuri îl poate întrece. Mişcarea braţelor se face în patru faze pe ciclu şi simultan, a picioarelor în două faze pe ciclu şi, din nou, simultan. Respiraţia se face prin scoaterea capului în timpul recuperării braţelor, acesta rămânând în rest în linie cu corpul. Se poate respira la fiecare ciclu (o bătaie din braţe şi una din picioare), o dată la două cicluri sau chiar o dată la trei cicluri, în funcţie de viteza dorită şi de capacitatea pulmonară a fiecăruia. Spre deosebire de bras, bătaia din picioare este una tip delfin, nu în stilul broaştei, în cele mai multe cazuri (picioarele rămân lipite, nu se depărtează).

În sfârşit, pe lângă stilurile utilizate, mai sunt câteva elemente de care trebuie să se ţină cont atunci când se înoată, atât în bazin, cât şi în orice alt loc. Dintre acestea, menţionez:

1. Elementele intermediare: starturi, finişuri şi întoarceri, care depind de stilul folosit şi, în unele cazuri, de preferinţele personale.

2. Elementele subacvatice: există mai multe metode pentru deplasarea pe sub apă, fie lansată (imediat după start sau la întoarceri), fie spontană (din simpla dorinţă de a înota sub apă, atunci când nu se înoată în cadrul vreunui concurs), dintre care cea mai eficientă şi utilizată este delfinul, care necesită însă şi destul antrenament pentru a fi deprinsă cu desăvârşire.

3. Elementele de stil: aici intră exerciţiile care se fac pentru dezvoltarea fiecărui stil în parte şi pe care le voi trata în cadrul stilului. Includ aici toate elementele care ţin de tehnică, forţă, putere, anduranţă, eficienţă, aerobic şi aşa mai departe.

4. Elementele de plutire: aici intră călcatul apei şi pluta, care nu prea folosesc în timpul înotului competiţional, dar sunt bune ca elemente pentru dezvoltarea tehnicii, pe lângă cele specifice fiecărui stil.

5. Exerciţiile nespecifice: aici intră toate exerciţiile de încălzire care nu sunt neapărat legate de practicarea vreunui stil anume, ci se folosesc înainte de intrarea în bazin sau în orice o fi pentru evitarea problemelor musculare.

Cam atât aş avea de spus „din vârful minţii” despre înot în postarea asta introductivă. Cine o găseşte folositoare poate urmări şi restul postărilor pe măsură ce le voi scrie, cine nu poate să se uite în alte secţiuni sau să-şi petreacă timpul făcând ceva mult mai folositor decât citirea unui blog cretin, adică citind o carte, vizitând un muzeu sau o expoziţie sau mergând la cinema, la operă ori la teatru. Şi nu mai înfundaţi bodegile, că excesul de alcool e bun doar când ai şi un motiv pentru asta, nu fiindcă îţi trăsneşte zilnic prin cap să te faci pulbere în loc de a lua atitudine împotriva propriei înapoieri intelectuale.

Am zis.

~ de tralala01 pe Februarie 28, 2010.

7 Răspunsuri to “Înot – generalităţi.”

  1. Interesant articol. M-am amuzat să descopăr că practic un cvasi-stil😛. Mă cam îngrijorează asta, mai ales că 1. m-am cam lăsat pe tânjeală în ultimul an şi n-am mai tras de mine să merg la înot şi 2. tocmai m-am operat de genunchi şi n-o să am voie decât crawl… dar corect executat. O să mai caut sfaturi la tine pe blog şi, cine ştie, poate o să mă pot lăuda că înot corect cât mai curând. Nu fluture, dar măcar să mă „târăsc” firesc prin apă🙂.

    • Crawlul e bun pentru recuperarea de după operaţiile pe genunchi tocmai pentru că nu solicită încheietura respectivă în sine (ea rămâne dreaptă şi, ideal, nemişcată), dar contribuie la dezvoltarea tuturor muşchilor din zonă. În plus, e destul de lejer, fiindcă piciorul se odihneşte o jumătate întreagă de bătaie (recuperarea), deci muşchii nu sunt forţaţi permanent. Fluturele şi brasul solicită genunchiul, iar spatele e prea greu la început fiindcă poziţia corpului pe spate nu permite recuperarea relaxată a piciorului, deci stai încordat mai mult.

      Peseu: ţi-am corectat comentariul, că aveam spasme când vedeam absenţa diacriticelor.

  2. Mulţumesc! Scriu de la un notebook şi nu dau de tastatura RO🙂.

  3. Felicitări pentru iniţiativă.
    Aştept cu nerăbdare să citesc şi restul insemnărilor.

    Eu practicam un fel de voiniceasca mai potolită şi acum încerc să învăţ cum se înoată corect stilul crawl.
    Problema e cu resipraţia, incă n-am reuşit sa-mi fac un ritm şi parcă iasă cam greu aerul sub apă.

  4. Felicitări pentru articol. Mai nou, am o pasiune pentru înot. A m făcut două cursuri de iniţiere şi am prins câte ceva din spate, bras şi crawl, dar ştiu că e cale lungă până să le învăţ corect. Eu, însă, sper. Iubesc mult prea mult apa şi acest sport ca să mă dau bătută.

  5. Bun articolul. De asta toamna, de cand am inceput sa merg la bazin oarecum regulat, ma tot intreb ce naiba stil o fi ala de-l practic eu. Invatat pe balta, la bunici, evident. Voiniceasca, evident🙂. Si mai de nevoie de-a tine pasul cu ceilalti, mai de rusine, am inceput s-o dau pe crawl.
    Din pacate sunt atat de puternic inradacinate obiceiurile proaste practicate in 30 de ani de inot gresit, incat e al naibii de greu sa trec peste ele.
    Cred ca voi incerca si niste cursuri pt adulti, poate reusesc sa-mi rezolv problemele cu miscarea picioarelor si respiratia.

    PS1&2: Stiu ca am batut campii la un articol destul de vechi, dar mi-a placut articolul tau; Nu am lb. romana instalata in calculator, deci fara diacritice.

  6. Mă bucur să citesc aşa ceva, fiindcă este scris şi cu pasiune, şi cu ştiinţă de carte. Sunt nedumerit să nu regăsesc nici aici, chiar de ar fi la non-stiluri, nimic despre un stil recunoscut în unele scrieri, dar şi practicat de mine şi de alţii denumit popular „pe o parte” sau „over”. Aş dori să ştiu ceva despre acest stil, derivat probabil din bras, dar şi cu elemente din crawl. Este folosit la cărat materiale prin apă sau la salvarea unei persoane de la înec. În principiu, un braţ este liber, fie dreptul, dacă se înoată pe stângă, fie stângul, dacă se înoată pe dreapta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: