Ândrăgosti-v-aţi.

O să scriu postarea asta folosind exclusiv „â” acolo unde se impune redarea grafică a sunetului corespunzător cuplului „â/î”, ca să se oftice şi să le crape un vas de sânge ân creier imbecililor care scriu „î” peste tot pe unde apucă. Ca să ştie şi ei cum mă apucă pe mine pandaliile când văd oameni prea retardaţi ca să reţină două reprezentări grafice ale aceluiaşi sunet. Dacă germana poate (vocală + e pentru orice vocală cu umlaut, „ss” pentru „β” şi altele), dacă engleza poate („a” şi „ai” ân situaţii precum „mate” şi „bait” şi multe alte exemple), dacă franceza poate („ç” şi „ss”, „garçon” şi „masse”), dacă rusa poate („жч” pentru „щ”), atunci sunt convins că şi româna şi românii cu un IQ mai ridicat decât numărul pe care âl port eu la cizmele mele de cauciuc de doi bani pot să reţină că „â” se foloseşte ân interiorul cuvintelor, iar „î” la ânceputul şi sfârşitul lor, respectiv ân interiorul cuvintelor compuse cu particulă (prefix). Le dedic această postare tuturor celor care nu sunt ân stare să reţină această regulă extraordinar de complexă, âmpreună cu un călduros: „MURIŢI!!!”.

Exasperarea mea prezentă se datorează faptului că a ânceput să mă agaseze enorm predominanţa rozului hormonal (rozul este o culoare imbecilă pe care fetele o apreciază pentru că se aseamănă foarte mult cu nuanţa propriilor labii mici, asta pentru orice persoană de sex feminin care adoră această scuză cromatică pentru prost gust care nici măcar nu are lungime de undă – iar aici provoc orice imbecil să-mi contrademonstreze afirmaţia şi să-mi arate CARE e lungimea de undă a rozului; nu mă refer la rozul natural al florii de piersic ori de rododendron ori de orice plantă pentru care culoarea e, repet, naturală şi creează o estetică aparte – acel roz âmi place – mă refer la rozul care se regăseşte ân zdrenţăraia „de firmă” pe care o poartă toate tutele de pe stradă sau, cum spuneam, la rozul hormonal) scuzabilă pentru această primăvară şi care probabil anunţă viitoarele naşteri ale domnişorilor şi domnişoarelor din preajma Naşterii Domnului. Au ânceput să mă agaseze teoreticienii iubirii, ân mod special, acele persoane care nu au scopuri mai bune pentru cinci, zece sau, ân cazurile foarte triste, numeroase minute din vieţile lor decât a-mi explica mie sau, mai rău, a âncerca să mă convingă de frumuseţea dragostei şi de superbitatea pierderii capului ân situaţia ân care te ândrăgosteşti. Acelor idioţi şi idioate le urez la mult mai multe astfel de ândrăgostiri. Iar acum âmi voi sprijini afirmaţia conform căreia cei care susţin că e frumos să-ţi pierzi capul când te ândrăgosteşti şi să te laşi pradă sentimentelor sunt nişte animale cretine. Şi la fel sunt şi cei sau cele care susţin că nu este loc de logică ân dragoste şi că logica nu face decât să ducă la dispariţia iubirii.

Dragostea este (sau ar trebui să fie, fiindcă 99,9% din oameni rămân doar nişte animale lipsite de raţiune până ân măduva oaselor) un sentiment care combină logica perfectă, rece şi clară cu sentimentalismul, cu instinctul, cu meta-logica, cu elementele iraţionale ale naturii umane. Dragostea fără logică este imposibilă şi se cheamă – nicicum altfel – instinct. De ce? Pentru că dragostea fără logică, acel „sentiment minunat care te face să-ţi pierzi capul şi să-ţi doreşti aproapele lângă tine 25 de ore pe zi, să-l săruţi, să i-o sugi/lingi şi să-l ţii ân braţe ca pe un prizonier neputincios al tău ce e” este ântocmai trăirea perfect naturală pe care o au absolut toate animalele care se bazează pe ânmulţirea sexuată ân perioada de rut. Adragostea (aşa voi numi sentimentul respectiv ân postarea de faţă, pentru că este exact opusul dragostei, sau iubirii) duce la săruturi, âmbrăţişări şi, ân final, sex. Este instinctul reproductiv manifestat ân cea mai pură formă a sa şi urmează ad literam majoritatea etapelor specifice oricărei relaţii din regatul animal – mai nou, se manifestă o tendinţă poligamă şi ân cazul oamenilor, probabil o etapă evolutivă naturală ân momentul ân care societatea a devenit prea rapidă şi prea superficială pentru a mai permite aprofundarea sentimentelor şi formarea unei legături care să treacă dincolo de fizic, deşi ân minţile reduse ale indivizilor care trăiesc acest sentiment, el este unul pur şi care „nu se bazează doar pe fizic” – afirmaţia este doar aparent falsă, dar numai fiindcă se creează o confuzie de termeni sau aceştia sunt definiţi prea vag: prin „fizic” ânţeleg toate acele trăsături de care individul de sex opus (sau de acelaşi sex ân cazul homosexualilor – o dereglare de la starea naturală pe care o tolerez, dar nu o accept ca homofob ce sunt) este sau poate deveni conştient după un contact de câteva zile cu persoana de care ajunge să se ândrăgostească şi care nu duc ân mod necesar la formarea unei legături spirituale, care la rândul ei se creează totuşi aproape instantaneu, ânsă a cărei nuanţă este adesea prea profundă pentru a fi percepută cu adevărat de cineva, fapt care face ca nicio relaţie să nu mai ajungă să se bazeze ân fapt pe aceasta, ci pe un sistem de âncercări repetate – mai mulţi iubiţi sau mai multe iubite de-a lungul tinereţii până la găsirea cuiva cu care să te stabileşti, fie că ulterior descoperi că singurul element care vă mai leagă este rutina, fapt ce reprezintă o realitate ân cazul unei majorităţi de-a dreptul covârşitoare de cupluri care au trecut prin căsătorie sau au petrecut chiar ântreaga viaţă âmpreună, fie că ân cele din urmă ai revelaţia extraordinar de norocoasă a descoperirii acestei legături spirituale – iar rarele situaţii ân care se ajunge la o relaţie care capătă profunzime spirituală sunt doar rezultate ale hazardului implicat ân acest proces, ci doar la o relaţie de scurtă durată prin care trec aproape toţi adolescenţii cretini şi toate adolescentele proaste şi pe care mai mereu o confundă cu sentimentul iubirii din simplă ignoranţă şi incapacitate de a-l trăi ân adevărata sa plenitudine – ânsă o tendinţă nu mai puţin dezgustătoare pentru un individ de modă veche precum sunt eu, care accentuează valoarea morală a oricărei legături şi consideră că, ân cazurile norocoase, dragostea apare probabil o singură dată ân viaţă, după cum şi fiinţa umană este construită natural pentru monogamie – iar aici intervine şi rolul naturii ân iubirea umană şi unicitatea ei – restul fiind doar sentimente instinctuale, nefundamentate ân esenţa definiţiei de om, adică ân raţiune, motiv pentru care este esenţială discernerea acestora de senzaţia pură, plenară prin intermediul elementului fundamental al raţiunii, anume logica: prima etapă, aceea a cunoaşterii, ân care indivizii petrec o perioadă mai scurtă sau mai lungă âmpreună şi ajung să se cunoască din punct de vedere biologic prin intermediul hormonilor pe care âi elimină şi al tipului de socializare (ân cazul animalelor sociale, cum este omul şi cum sunt şi cimpanzeii) – tendinţa naturală este aceea de a alege masculi (da, femelele sunt adesea cele care iau decizia cea mai importantă, aceea a acceptării masculului, acesta din urmă fiind ân general cel care decide numai ân plan secundar, cel care doar asigură reciprocitatea, asta fiindcă producerea de spermă este mult mai ieftină energetic decât aceea de ovule (şi toate fetele şi femeile care au trecut prin menstruaţie vor fi probabil de acord cu mine la acest capitol fie şi fiindcă se vor baza numai pe cunoaşterea durerilor şi senzaţiilor neplăcute din acea perioadă) şi, evident, decât creşterea intrauterină ulterioară a unui zigot/embrion/fetus, deci femela trebuie să fie cea mai exigentă ân alegeri, pe când masculul âşi poate permite să caute altceva dacă e respins ori dacă nu-i place ceea ce vede chiar deloc – fiindcă, ân caz contrar (fie şi fiindcă o găseşte doar acceptabilă), el va „da la gaură” instinctiv, fiindcă âşi permite să producă destulă spermă pentru următoarele femele, iar o asigurare ân plus a transmiterii genelor proprii nu strică – genele sunt lacome – acesta este, de altfel, motivul principal pentru care bărbaţii pot face mult mai uşor distincţia ântre o relaţie carnală şi una ân care se şi implică sentimental – ei se pot preface „ândrăgostiţi” la infinit ân timp ce âşi ânşală (sau nu, dacă le place cum arată sau cum e la pat) partenera de le sar capacele) dominanţi, atât fizic, cât şi social, care, după criteriile feminine (inconştiente), pot asigura protecţia viitorilor pui, respectiv femele cu o anumită constituţie corporală (fetelor, dacă sunteţi slăbuţe şi aveţi norocul de a avea un raport talie-şolduri de aproximativ 0,65-0,70, consideraţi-vă norocoase, fiindcă masculii vă vor aprecia inconştient drept fertile şi veţi avea parte de foarte, foarte mult sex sălbatic şi fierbinte şi de foarte mulţi retardaţi care vor urla după voi pe stradă sau se vor da la voi, deci veţi avea de unde alege o tonă de prieteni, ca să vă daţi mari cu câţi iubiţi aţi avut sau măcar să aveţi impresia falsă că v-aţi ândrăgostit de şapte mii de ori) şi un anumit grad de simetrie (aici este reciprocă situaţia, fiindcă simetria denotă gene bune), dar şi anumite aptitudini sociale (cum spuneam, societatea umană este mai complexă, deci contează şi farmecul, „şarmul” – asta nu face atracţia mai puţin fizică, ân conformitate cu definiţia antemenţionată a conceptului); etapa a doua, a târcoalelor, ân care partenerii âşi dau târcoale până-şi termină amândoi sacii de târcoale, după care se trezesc ân mod magic ân…; a treia etapă a „vaaaaaaaai, primul sărut!”, ân care partenerii deja au ajuns „âmpreună”, iar masculul âşi âncepe dansurile nupţiale de seducere a partenerei – o duce la film, o scoate la restaurant, merge şi dansează cu ea ân club, petrece nopţi holbându-se la stele ca un retardat âmpreună cu ea şi âi face declaraţii poetice de doi bani fiindcă s-a inspirat din antologia de romantici pe care a achiziţionat-o cu câteva zile ân urmă ân timp ce se scărpina ân fund dintr-un anticariat de proastă calitate de la marginea oraşului, şi asta doar fiindcă n-a găsit-o la groapa de gunoi când âi căuta buruieni lucernă nutreţ flori; a patra etapă, ân care dansurile nupţiale continuă, iar partenerii tatonează treptat terenul „aprofundându-şi” relaţia, dar menţinându-se ân fond ân aceleaşi zone: săruturi peste săruturi, care nu fac decât să transfere feromoni şi hormoni de la un partener la celălalt prin intermediul fluidelor care se schimbă ân timpul actului (DA, iată şi misterul biologic şi biochimic al sărutului dezlegat: este un schimb de informaţii chimice ântre parteneri prin care aceştia – sau, mai bine spus, creierele acestora, fiindcă ei nu sunt conştienţi ân niciun moment de fapt tocmai din cauza instinctului care preia complet controlul şi-i transformă ân animale proaste – âncearcă să strângă cât mai multe date privind starea de sănătate, compatibilitatea şi anduranţa partenerului pentru a evalua cât de bun ar fi pentru o eventuală combinaţie genetică), ţineri de mână, ân braţe sau ân alte feluri (forme de interacţiune socială prin care creierele partenerilor evaluează abilităţile reciproce de reuşită socială, de avansare, de succes ân plan ierarhic, cu scopul de a determina şansele pe care propriile gene (lacome), odată transmise mai departe ân combinaţie cu cele ale partenerului, vor avea un grad cât mai mare de succes de a fi transmise âncă şi mai departe – până şi o ţinere de mână este perfect explicabilă ân această aşa-zisă „dragoste” puerilă); a cincea etapă, ân care partenerii, după nenumărate certuri, âmpăcări (sau nu, faptul variază de la caz la caz ân funcţie de potrivirea reală), şi-o trag – asta nu mai are nevoie de explicaţii: e âncununarea manifestărilor instinctive de până atunci, fie că este „pentru distracţie” (foarte des ân societatea prezentă, ceea ce âmi reconfirmă scârba), „pentru aprofundarea relaţiei” (care, ân mod ciudat, se va termina după aceea, cu toată procurvimea ei cu tot) ori pentru a flegma o odraslă din uterul femelei nouă luni mai târziu (scopul natural al sexului şi, probabil, singurul cu adevărat apreciabil din această listă, fiindcă măcar recunoaşte fără ocolişuri natura perfect instinctuală a omului). Săruturile, âmbrăţişările, nopţile romantice, senzaţia de iubire „reală, iraţională, minunată, mai superbă decât superbitatea ân sine” sunt, cum s-a observat, simple forme de manifestare a instinctului reproductiv. Prin asta trec toţi imbecilii care âmi ţin mie teorii acum.

Pe de altă parte, există ân lumea asta şi o chestie de-i zice dragoste. Un sentiment care este ân egală măsură raţional, instinctiv, sentimental şi logic, un sentiment cu adevărat superior, fiindcă este acea trăire care apelează la deplina esenţă a omului. Un individ ândrăgostit nu va pune problema reciprocităţii sentimentului, fiindcă pentru un astfel de individ contează starea de bine a partenerului (a persoanei de care este ândrăgostit): bărbatul sau femeia ândrăgostit sau ândrăgostită nu iubeşte pentru a fi iubit sau iubită, ci pentru că simte că a format cu cea sau cel către care âşi canalizează iubirea o legătură superioară unică şi profundă – este logică bazată pe iraţionalitate, o logică a cărei circularitate este probabil evidentă pentru oricine (ân final se ajunge la faptul că o astfel de persoană iubeşte pentru că iubeşte), dar nu şi distructivă – este, nu mai puţin, o logică valabilă. Dacă sentimentul este reciproc, cu atât mai bine. Persoana care iubeşte raţional nu se va sacrifica pentru cealaltă „fiindcă şi ea ar face la fel pentru mine” – este un motiv idiot şi siropos. Este un motiv ilogic. Asta fiindcă ânsăşi ideea că persoana iubită s-ar sacrifica la rândul ei pentru cea care o iubeşte presupune presupoziţia de către insul „ândrăgostit” a unui scenariu ân care o astfel de faptă ar fi necesară, iar individul care a susţinut iniţial că s-ar sacrifica datorită reciprocităţii sacrificiului se va vedea pus ân situaţia de a-şi privi partenerul punându-se ân pericol, poate chiar mortal, pentru a-l salva, fapt care prin sine anulează sacrificiul celui iniţial. Cel care se sacrifică reciproc o face pentru ca acela care a susţinut iniţial ideea să nu o facă. Este idioată şi egoistă afirmaţia. La fel, nu o va face nici doar de dragul perspectivei de a-şi transmite propriile gene mai departe (căci adesea adragostea duce la protejarea partenerului exclusiv pentru faptul că sistemul nervos este păcălit ân a-şi vedea genele ân individul pentru care luptă, nu doar ân propriul organism, deci supravieţuirea unuia atunci când a amândurora este imposibilă va duce fie la dorinţa de conservare proprie, fie la aceea de protejare a partenerului, ân funcţie de ceea ce creierul consideră a avea şanse mai mari de reuşită), fiindcă aceasta este pur instinctivă. Persoana care iubeşte raţional se va sacrifica pentru cea iubită ân speranţa că aceasta nu ar comite niciodată un astfel de gest (fiindcă ânsuşi gândul ca individul iubit să se sacrifice pentru ea i s-ar părea egoist, căci este) şi o va face raţionând că prin aceasta ar produce un beneficiu practic, pe termen lung, celei pentru care are astfel de sentimente. Nu ân ultimul rând, individul ândrăgostit va pune ântotdeauna ân mod raţional binele persoanei iubite ânaintea celui propriu: chiar dacă o relaţie amoroasă cu aceasta ar produce o satisfacţie proprie extraordinară, dacă lipsa unei astfel de relaţii ar determina un bine, cât de neglijabil, superior existenţei ei persoanei către care este ândreptată dragostea, atunci individul ândrăgostit va prefera varianta din urmă, indiferent de sentimentele proprii şi indiferent de valoarea morală a gestului (fiindcă, ântr-adevăr, dragostea raţională, adevărată, LOGICĂ, transcende inclusiv morala) şi nu va avea regrete ulterioare alegerii, fiindcă dragostea presupune şi absenţa egoismului. Cum spunea o bună prietenă, dragostea ânseamnă a nu regreta niciodată timpul pierdut cu persoana de care ai fost ândrăgostit, fie că ţi-a consumat cinci minute, fie că ţi-a irosit 60 de ani din viaţă.

Mi s-a făcut o lene incredibilă de a mai scrie âncă de la fraza de dimensiuni proustiene (sau chiar demne de James Joyce) dintr-unul din paragrafele precedente, dar am vrut să-mi duc ideea până la capăt, chiar dacă nu am mai oferit toate argumentele pe care intenţionam să le ânşir pe-aici. Esenţa s-a priceput şi a fost transmisă cu claritate de cristal, cred eu: idioţii care se mai trezesc să-mi spună mie că dragostea nu este şi nu trebuie să fie logică sunt nişte rebuturi intelectuale care nu ştiu ce ânseamnă nici dragostea, nici logica. Dacă m-aş fi dat la toate proastele de care mi-a plăcut (doar fizic sau chiar şi dincolo de fizic) pe parcursul vieţii ăsteia şi dacă un procent (adică 1%) din ele m-ar fi şi acceptat, prin absurd, tot aş fi avut ceva copii până acum. N-am făcut-o şi n-o voi face pentru că de fiecare dată intervine logica şi mă atenţionează că ataşamentul pe care âl simt, fie el cât de puternic, nu trece de relaţia platonică. Asta atunci când trece de fizic (adică ân momentele ân care nu admir o proastă doar pentru că arată bine, aşa cum admir un tablou frumos (nu dau nume de pictori ca să nu-i jignesc) ântr-un muzeu), de intelect (când nu plac o fată doar pentru că port cu ea conversaţii care trec de dimensiunea ideală a punctelor de la tocurile pantofilor), de sentimentalism (când nu plac o fată doar pentru că e feminină) sau de orice alt criteriu singular la care mă pot gândi (de exemplu, când n-o plac doar fiindcă-i „cicloapă”). Iar retardaţilor care au de gând să-mi spună că dragostea e bună fie şi pentru sentimentul pe care âl ai când âmbrăţişezi persoana iubită, le urez un „Muriţi!” suplimentar şi mai mic faţă de cel de la ânceputul postării, fiindcă sentimentul acela poate fi trăit la un nivel mult amplificat (tocmai fiindcă implică raţiunea şi logica) atunci când âmbrăţişezi o fată doar fiindcă ţi-e prietenă. Sentiment pe care l-am trăit, homosexuali mici şi albaştri care-mi citiţi blogul ce sunteţi.

Sper că i-am exasperat cu succes pe toţi imbecilii care consideră superfluă utilizarea corectă a cuplului „â/î” şi care aleg să scrie mereu cu „î”. De asemenea, sper că au făcut toţi apoplexie ânainte de a ajunge la finalul postării. Mai sper şi că Băsescu o să moară mâine dimineaţă. Ultima oară când am sperat asta, s-a prăbuşit un avion cu polonezi. Poate de data asta, nu mai ratează cine o fi âncercat să-mi asculte gândurile şi nimereşte preşedintele ţării care trebuie. Eventual cu o pietricică mică-mică din norul de cenuşă vulcanică venit din Islanda care a băgat ân paralizie ântreg transportul aerian din Europa. Scriu toate aberaţiile astea nu doar ca să-mi termin refularea, ci şi fiindcă vreau să ajung la 3000 de cuvinte cu ea, aşa, să dau mai multe chestii de citit degeaba celor care pierd timpul la fel de degeaba pe blogul meu ân loc de a-şi linge iubitele sau iubiţii pe care le sau âi iubesc iraţional.

Iubiţi iraţional! De celălalt tip oricum nu sunteţi capabili.

~ de tralala01 pe Aprilie 18, 2010.

17 Răspunsuri to “Ândrăgosti-v-aţi.”

  1. 1. Încep cu ce mă doare cel mai tare:
    Vai, iubire, mă citezi, mă faci să simt ca Kant :x!!!!

    2. Sper ca oricine ți-o fi pricinuit starea căreia se datorează această refulare să pună mâna să citească „Ulise” cap-coadă, de antrenament, ca să vadă exact ce-i aia Joyce.

    3. E bine că ai punctat că nu orice zboară deasupra mediei se și mănâncă😀.

    4. Sărută-mă-n ureche.

    5. Și mă doare capul ângrozitor după lectura asta.

    • Pepushe, tu eşti de zece mii de ori mai superioară ca Kant, de ce l-aş cita pe el?

      Nu s-o mânca tot ce zboară deasupra mediei, da’ poţi fi sigură că media tot o să-ncerce să-mpuşte orice-i trece peste cap ca pe raţele sălbatice. Asta dacă nu ajunge deja îndeajuns de departe încât să devină mic şi insignifiant pentru ea.

      Sper să âţi treacă repede durerea de cap😀.

  2. I bet you would make a great marriage counselor.

    • „My husband and I… you see… we haven’t been getting along well in the past few months. That’s why we’ve decided to come to you…”

      „He’s cheating on you with several other idiotic bimbos and you’re stupid enough not to notice. Basically, your marriage is falling apart because he’s a man-whore and you’re a dumb bitch. YDI.”

      Aş fi mai mult decât grozav. În toate cele 30 de secunde în care aş rezista în post.

  3. Bai Tralalala, om fi noi mai prosti ca tine (pe naiba), da’ cel putin nu suntem aroganti si nesuferiti:))

    Varianta corectă a comentariului tău semidoct este: „Băi, Tralala, om fi noi mai proşti ca tine (pe naiba), da’ cel puţin nu suntem aroganţi şi nesuferiţi. :))” (sau cu punctul după zâmbilic, cum doreşti). Mai citeşte şi tu o carte, că reclamele de un rând din „Ring!” nu îţi cresc prea mult cultura.

    După ce ţi-ai demonstrat cu succes lipsa proprie a oricărei doze de bun simţ lingvistic (şi, implicit, de cultură), argumentează şi afirmaţia de mai sus, ca să nu pici de idiot complet. O spun cam târziu, dar fie.

    Apropo, după IP, tu eşti acelaşi tâmpit care s-a trezit mai demult clicuind pe blogul unei amice, nu? Barem oboseşte-te şi tu să foloseşti un proxy (ştiu că nu ştii ce înseamnă, foloseşte Google).

  4. Comentariu şters din motivele cunoscute. Ţi-am răspuns mai sus.

    tralala01

  5. Uite, beibi, unul căruia (sau una căreia…) chiar îi place mult fasolea!
    Arogant și nesuferit pare orice om mult superior unor gângănii insignifiante care nu au nici măcar intelectul necesar să se resemneze în troglodenia lor. Ce mă enervează ăștia…

  6. Mi-ai pus diacritice la comentarii. Eşti adorabil. De acum mǎ voi conforma. Rules are rules.

    • O amică îmi spunea mai demult că am o privire care face băbuţele să plângă, deci măcar în lumea virtuală să fiu (măcar ocazional) adorabil😀. Danke.

  7. Eh, mie pe lângă faptul că mi s-a zis că am ochi de vacă, am fost întrebată şi dacă sunt drogată. Dar aşa cum cel care credea că sunt drogată nu ştie diferenţa între pupile şi ochiul propriu-zis, aşa poate amica ta nu ştia că băbuţele plâng de emoţie când îţi întâlnesc privirea. Să rămânem optimişti, zic.

    • P-asta cu ochi de vacă n-am mai auzit-o, dar îmi place ideea, deşi e în urma celei de privire bovină pe care prefer s-o întrebuinţez. Drogat am fost întrebat şi eu dacă eram, cu numeroase ocazii, în special când mai aveam câte un acces de conjunctivită (probabil bacteriană foarte uşoară sau alergică, fiindcă mi se întâmplă relativ des când petrec perioade îndelungate afară, fie în praf, fie în moloz, fie chiar şi în natură, dar fără a avea posibilitatea de a mă spăla pe mâini, pe care le mai folosesc pentru a mă freca la ochi când văd ceva care împinge frumuseţea până la limita păcatului hedonist suprem), când eram nedormit de mai multe zile sau când îmi mai băgam în ochi vreo chestie care mi-i făcea să devină injectaţi.

      Dacă vrei optimism, poate şi ţie ţi s-a spus că ai ochi de vacă fiindcă îi ai mari şi frumoşi (mie-mi plac ochii bovinei bunicii datorită dimensiunii şi culorii lor, nu-mi place privirea stupidă pe care o au). Oricum, amica respectivă se şi ascundea sub masă când o priveam fix, cum am obiceiul, deci avea ceva probleme cu privirea mea (ca un pi es, dacă şi prin asta ajung să sperii fetele, ţinând cont de faptul că ochii sunt singurii pentru care mai primesc şi eu complimente din partea exemplarelor de sex opus – ca un fel de-a spune „da, Quasimodo, ai ochi superbi, deci nu eşti chiar ultima borâţenie” – înseamnă că o să mor mai neprihănit şi decât Iisus).

      Ah, şi, pentru cine se întreabă, pe comentariul ăsta îl scriu în timp ce ciordesc Internet de la vreun vecin bou care şi-a uitat reţeaua wireless nesecurizată, fiindcă nenii despre care voi fi vorbit într-una din postările pe care sper să le public zilele viitoare încă n-au catadicsit să-mi aducă şi mie o traistă de IP.

  8. Da, într-adevăr, amicul meu cu „ochii de vacă” a recunoscut că şi-a bazat remarca pe ideea că îi am mari şi frumoşi.
    Măcar la tine suspiciunea oamenilor că ai fi fost drogat nu a fost chiar neîntemeiată, având în vedere că aveai ochii (relativ) roşii. Ai mei erau în stare absolut normală, ceea ce se traduce prin „neobişnuit de mari”.
    Iar din moment ce amândoi primim complimente (numai) pentru ochi, concluzia ar fi că avem ochi frumoşi şi suntem adorabili. End of story.

    • …Şi sala se ridică şi ovaţionează în picioare explozia ultimelor stele. Apoi Universul tace, atomii-şi dorm somnul etern.

  9. La aşa concluzie, aşa reacţie. ^^

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: