Crawl. Partea 2: Erori.

Cum o să-mi fie probabil lene să includ şi metodele prin care se poate îmbunătăţi stilul pe care l-am descris destul de amănunţit în postarea precedentă în cea de faţă, am decis să vorbesc doar despre erorile care se pot întâlni în practicarea sa.

  1. Îndreptarea privirii în direcţia de mers în loc de a fi îndreptată în jos, înspre fundul bazinului, este cea mai frecventă eroare de poziţionare a capului în timpul înotului în stil crawl. Pe lângă faptul că este nefirească şi poate duce la dureri puternice de gât după mai multe bazine, poziţia distruge şi hidrodinamica naturală a corpului, punând o suprafaţă mai mare (faţa în locul creştetului capului) în contact direct cu apa dezlocuită. Rezultatul este, automat, o distanţă mai mică parcursă cu fiecare braţ şi mai multă energie cheltuită pentru a parcurge orice distanţă.
  2. Aruncarea trunchiului în faţă odată cu braţul este una din erorile pe care le-am observat abia recent în timp ce-i priveam pe ceilalţi înotători din bazin. Forţa cu care aruncă mâna în faţă la recuperare îi poate face pe unii să-şi arunce şi partea respectivă a toracelui înainte. Rezultatul este o uşoară ieşire a umărului din apă, urmată de scufundarea acestuia şi a părţii superioare a toracelui corespunzătoare braţului care tocmai a recuperat şi se află în repaus într-o mişcare a corpului contradictorie cu rotaţia corectă a trunchiului din timpul înotului. Pe lângă faptul că este nefirească şi duce la scufundări care distrug hidrodinamica (corpul începe să aibă tendinţa de a se mişca şi în sus şi în jos, nu doar înainte, ca urmare a acestei erori), această greşeală poate da naştere unori întinderi musculare serioase la nivelul pectoralilor sau bicepsului şi tricepsului din cauza tensiunii la care sunt supuşi muşchii respectivi în momentul aruncării în faţă.
  3. Introducerea cotului în apă înaintea introducerii palmei, cu varianta introducerii mâinii după ce a fost întinsă complet (mişcare de tip morişcă) este probabil cea mai frecventă greşeală pe care o observ la înotătorii de crawl. Fie că mâna este îndoită greşit (cotul este coborât în loc de a fi ridicat la recuperare, aşa că ajunge primul în apă), fie că este întinsă excesiv (caz în care, în mod natural, va reintra în apă începând cu braţul în loc de a începe cu palma), eroarea are acelaşi rezultat: de fiecare dată pierderea hidrodinamicii, încetinirea şi o cantitate mai mare de efort depusă pentru înaintare. Antebraţul nu mai apucă să se relaxeze corespunzător, iar recuperarea ajunge să se facă din cot în loc de a se face din umăr, aşa cum este corect. Mişcarea bună constă în introducerea palmei, urmată de antebraţ, respectiv cot.
  4. Ridicarea palmei înaintea introducerii în apă este o altă eroare frecventă, dar pe care am observat-o abia recent. Unii înotători au tendinţa de a-şi da palma peste cap din încheietură înainte de a o introduce în apă (de a o îndoi astfel încât degetele sunt îndreptate spre cer sau tavan, nu spre fundul bazinului). Mişcarea creează o rezistenţă foarte mare la înaintare, fiindcă împinge practic apa în faţă, motiv pentru care eficienţa este redusă drastic. Corect, palma se îndreaptă în jos la reintrarea în apă.
  5. Începerea fazei de coborâre înainte de a avea mâna întinsă şi, eventual, fără pauza necesară odihnirii braţului aflat în repaus (aceeaşi mişcare de morişcă de care am vorbit mai devreme, fiindcă braţele ajung să se mişte continuu) este una din cele mai costisitoare erori din punct de vedere energetic. Muşchii membrelor superioare nu au deloc timp să se mai odihnească şi depun un efort susţinut şi continuu, adesea pornind dintr-o poziţie deja încordată din faza de repaus. Mişcarea este ineficientă şi pentru că duce la parcurgerea unei distanţe mai scurte decât cea normală cu fiecare braţ.
  6. Supraîntinderea braţelor în faţă la finalul recuperării este o greşeală care duce la devierea în lateral a membrului superior care intră în repaus, astfel încât palma ajunge să depăşească linia imaginară care străbate coloana vertebrală şi creştetul capului. Este ineficientă pentru că poate cauza întinderi şi provoacă devieri laterale ale corpului, care strică hidrodinamica şi afectează mişcarea de rotaţie a trunchiului. Întinderea ideală, corectă, se face astfel încât membrul superior respectiv să se afle în linie cu restul corpului.
  7. „Smucirea” trunchiului la rotaţii sau rotirile prea bruşte şi nenaturale. Acestea afectează atât poziţia corectă a înotătorului, fiindcă îl obligă să se reechilibreze instinctiv după fiecare smucitură, cât şi hidrodinamica. Aceasta din urmă e distrusă prin faptul că apare tendinţa oscilaţiilor toracelui în plan vertical pe fondul smuciturilor, dar şi prin acela că rotirile bruşte creează unde laterale anormale în apă care încetinesc corpul în deplasare. Rotirea corectă a trunchiului în timpul executării mişcării de crawl se face sub forma unei tranziţii line pe măsura progresării ciclului braţelor. Astfel, trunchiul trebuie să urmeze mişcarea naturală către care înotătorul tinde prin fazele mişcărilor membrului superior: jumătatea corespunzătoare braţului activ coboară uşor până la jumătatea fazei de împingere, după care corpul revine uşor în plan orizontal până la începutul fazei de recuperare. În timpul acesteia, partea corespunzătoare braţului respectiv începe să urce, iar jumătatea opusă să coboare, trăgând după sine, odată ce braţul de recuperare se află la 75%, braţul aflat până atunci în repaus.
  8. Ridicarea toracelui la respiraţie este una din greşelile foarte frecvent făcute de înotătorii amatori. Ea constă în împingerea înainte şi în sus a toracelui în timpul inspiraţiei (concomitent cu întoarcerea capului în lateral), astfel încât capul (şi, implicit, gura) ajung să se ridice destul de mult deasupra apei pentru a lua aer. Mişcarea este incorectă fiindcă oboseşte corpul repede şi distruge hidrodinamica înotătorului prin penetrarea dublă (atât la ieşire, cât şi la intrare) a oglindei apei cu partea anterioară a corpului. Rezultatul este un stil săltăreţ şi ineficient de înot, care oboseşte foarte repede braţele şi plămânii. Corect, respiraţia se face cu gura la linia apei, fără nicio mişcare din torace (doar capul se întoarce în lateral), cu grijă pentru a nu se înghiţi şi apă în proces. Este de preferat ca inspiraţia să fie cât mai amplă şi mai rapidă pentru a se prevedea şi situaţiile în care o tentativă de respiraţie poate rezulta doar într-o gură plină de apă luată de înotător. În astfel de cazuri, decizia este la latitudinea individului. Eu prefer să mă bazez pe rezervele de la inspiraţia anterioară şi să execut încă un ciclu şi jumătate înainte de a încerca următoarea întoarcere după aer, fiindcă în felul acesta menţin în continuare ritmul autoimpus. O altă opţiune ar fi ruperea de ritm prin luarea unei inspiraţii la braţul imediat următor, de pe partea opusă. A treia, uzuală în cazul în care apa duce la înecare şi tuse, este oprirea şi călcarea apei până la revenire.
  9. Îndoirea excesivă a genunchilor, o altă eroare cu frecvenţă foarte ridicată, este una din greşelile care duc la obosirea foarte rapidă nu doar a picioarelor, ci a întregului corp, fiindcă distanţele parcurse în felul acesta scad considerabil (aproximativ 1/4-1/2, sau 25%-50%, din totalul distanţei parcurse de înotători se bazează pe bătăile de picioare la crawl; distanţa individuală se poate determina prin intermediul exerciţiilor despre care voi vorbi în postarea care va urma din seria asta). Dacă o oarecare îndoire din genunchi a membrelor inferioare este inevitabilă din considerente naturale şi de hidrodinamică, aceasta trebuie menţinută la minimul posibil pentru a asigura o deplasare eficientă şi normală. Mişcarea picioarelor trebuie făcută din bazin şi şolduri, nu din genunchi.
  10. Încordarea exagerată a gleznelor este o eroare care poate da naştere întinderilor, rupturilor musculare sau pur şi simplu oboselii. Gleznele se încordează numai în momentul care precede faza de coborâre în bătaia piciorului respectiv, pentru a aduce laba piciorului în linie cu restul corpului şi a creşte astfel hidrodinamica. După aceea, încordarea maximă nu mai este necesară în timpul coborârii (fiindcă rezistenţa apei va menţine în mod natural laba în acea poziţie, deşi este posibil ca o uşoară încordare să existe în continuare) şi ar trebui evitată cu totul în faza de urcare, când, pentru a asigura o hidrodinamică bună, degetele picioarelor trebuie să fie din nou îndreptate spre fundul bazinului.

Acestea sunt cele mai frecvente şi grave zece erori pe care le-am observat până în prezent la înotătorii amatori. Dacă voi mai observa şi altele în viitor, voi edita tot postarea asta, fiindcă nu are sens să scriu una nouă pentru una-două erori în plus.

Data viitoare voi vorbi despre exerciţiile folosite pentru dezvoltarea stilului crawl.

~ de tralala01 pe Aprilie 22, 2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: