Ce m-a învăţat un an de Mare Britanie.

Am observat recent că WordPress a băgat o opţiune pentru indivizii cu nivelul intelectual al unui ochi de scrumbie prin care apar nişte rahaturi de cerculeţe căzătoare pe fundalul blogului care ar trebui să reprezinte o ninsoare de prost gust şi să ne facă să ne simţim mai roz pe interior, ca blăniţa unui iepuraş alb şi pufos după decapitare. Pentru cretinii care au realizat opţiunea asta atât de folositoare şi pentru cei care o folosesc: de Crăciun, MURIŢI!!!

 

Deh, să programezi un rahat care să ningă e uşor, să scrii (scri?) corect în română, în schimb, e greu al dracului.

 

O moarte la fel de festivă le urez şi ălora care vorbesc romgleză, romceză, rommană, romrusă şi orice alt amestec de limbi doar ca să pară cul şi să se dea mari. Barem să am şi eu un cadou frumos cu ocazia naşterii Mântuitorului, să-mi mai treacă din motivele pentru care creierul meu capătă tot mai multe ticuri nervoase. Mă întreb într-un mod foarte serios cât de redus mintal trebuie să fii pentru a fi incapabil să te exprimi coerent în niciuna din două limbi şi să ajungi să le amesteci… fiindcă nu-i un semn că o vorbeşti bine pe a doua (adică p-aia care nu-i maternă, pentru idioţii care se întreabă relativ la ce e a doua o a doua limbă), ci doar că eşti analfabet bilingv.

 

Să revin la molioarele mele. Că tot mi-a tras-o sistemul britanic de m-a lăsat mut de uimire pentru întâia dată. Ce am învăţat de când sunt aici:

 

0. Britanicii-s la fel de cretini ca românii, doar că într-un mod mai civilizat şi organizat.

 

1. În Marea Britanie, eşti respectat ca om şi îţi este ascultată opinia. Dar nu se aplică nimic la nivel colectiv.

 

2. În schimb, vei fi ajutat să trăieşti mai uşor ca individ.

 

3. Dacă o sarcină pare grea, nu se va implica nimeni. Dacă pare uşoară, se vor implica toţi până în momentul în care vor da de greu. În orice situaţie, baza se va pune în lider.

 

4. Este la fel de uşor să devii lider prin manipulare în Marea Britanie ca în România, dar este mai uşor s-o faci prin inteligenţă. Combinaţia lor îţi asigură ascensiunea foarte rapidă fără şmecherii, furturi şi alte chestii specifice politicii româneşti. Cine nu mă crede este idiot, fiindcă este incapabil să se descurce prin cele două mijloace de mai sus, datorită lipsei nivelului intelectual necesar. Cine consideră că-l are, dar îşi menţine opinia, să înceteze a se mai autoanaliza: nu eşti doar prost, eşti şi fudul. Narcisist. Nu vei recunoaşte în ruptul capului. Dar te va roade punctul ăsta. Încet, încet, pe interior, fie că alegi să comentezi contrazicându-mă şi neacceptând frica (sau, dimpotrivă, pozând în cel înfricoşat pentru a încerca să cobori garda adversarului), fie că nu, te va măcina la fiecare pas şi te vei teme să ai de-a face cu mine. Oamenii-s animale simple. Reprezintă nişte preşuri fantastice şi cam atât.

 

5. Britanicii ştiu să se exprime în engleză la fel de bine ca un papuc zdrenţuit. Sunt la fel de inculţi ca românii. Corecturile articolelor lor mi-o confirmă pe zi ce trece.

 

6. Primii doi fulgi de nea înseamnă închiderea şcolilor. Următorii doi duc la închiderea facilităţilor. Încă doi şi cade transportul. La opt, deja se închide aeroportul. Oraşul nu mai primeşte lapte şi pâine, EXAMENELE UNIVERSITARE SUNT ANULATE, lumea nu mai merge la serviciu, chiar şi atunci când lucrează într-un spital, străzile devin pustii. The snow shall weep thy fall tonight, / For thou must die

 

7. A merge la mai puţin de 25% din orele de curs înseamnă a obţine note mai mari decât 99,9% din an. Cel puţin pentru mine.

 

8. Oamenii chiar ridică excrementele animalelor de companie atunci când acestea defechează oriunde altundeva în afara coşurilor de gunoi (adică mereu). În România, cetăţenii preferă să-şi lase fârtaţii (mai inteligenţi şi frumos mirositori) să zacă în stradă.

 

9. În Marea Britanie, în ciuda prostiei şi lipsei oricărui tip de iniţiativă, există conceptul de responsabilitate. Dacă faci un lucru, îţi asumi automat răspunderea pe deplin.

 

10. În Marea Britanie, profesorii de facultate nu-s majoritar proşti (nu pot garanta asta nici în România, ci doar la FJSC, unde ştiu mai puţină gramatică decât aţa mea dentară), ci chiar au o idee despre ce vorbesc şi despre propria materie şi îşi asumă răspunderea atunci când nu sunt respectaţi (indiciu: este rareori vina studentului că nu se prezintă la cursuri sau că-l consideră pe profesor un retardat, de obicei profesorul nu ştie să-şi organizeze cursul şi e neprofesionist). Deşi, de obicei, sunt respectaţi tocmai fiindcă-şi fac treaba.

 

11. În Marea Britanie, cursurile nu se bazează pe materiale de acum trei ani şi nu rămân la fel de la un an la celălalt. Ar fi învechite. A se vedea faptul că profesorii-şi fac treaba în loc să se plângă ca muierile bete, adică punctul 10.

 

12. În Marea Britanie, eşti remarcat pentru inteligenţă şi promovat de alţii, nici măcar de reclamă n-ai nevoie.

 

13. În Marea Britanie, poţi ajunge cunoscut fără a fi văzut vreodată.

 

14. Zăpada lor este mai albă decât a noastră. Mereu.

 

15. Marea Britanie nu este jegoasă şi plină de praf.

 

16. Marea Britanie are cerşetori români, pe când România are cerşetori români.

 

17. În Marea Britanie, oamenii care NU vor fi afectaţi de o măsură guvernamentală vor protesta pentru dreptatea celorlalţi.

 

18. În Marea Britanie, există UNITATE şi COLABORARE.

 

19. Profesorii britanici NU sunt lideri sau modele impuse. Sunt colaboratori ai studenţilor.

 

20. Este la fel de uşor pentru un student să dea afară un profesor cum este pentru un profesor să exmatriculeze un student.

 

Vă este destul?

~ de tralala01 pe Decembrie 2, 2010.

5 Răspunsuri to “Ce m-a învăţat un an de Mare Britanie.”

  1. Este un articol perfect. M-a atras titlul şi m-am apucat să-l citesc. M-a amuzat introducerea – pentru că tocmai observasem cu stupoare la ceilalţi cum le curge zăpada în casă şi la mine e ca primăvara şi mă gândeam cu groază că-s anacronică… merci că m-ai încurajat, voi rămâne verde.
    Iar observaţiile sunt delicioase.
    O să le studiez mai amănunţit.
    Spor-t în tot ce faci.

    • Apreciez că ai scris cu diacritice şi ai reuşit şi să respecţi regulile luciferice impuse când am pornit blogul şi-ţi mulţumesc şi pentru complimente. O singură observaţie: se scrie „mersi”, „merci” e în romceză. Şi o singură întrebare: te cunosc? Fiindcă nu văd cu ce te-aş fi putut încuraja prin postarea asta, mai ales dacă nu suntem în aceeaşi ţară în momentul ăsta.

  2. Dar eu mereu zic “merci” din iubire pentru franceză. Asta înseamnă că vorbesc romceza?

    PS: Iarba din parcul de lânga mine e plină de excrementele câinilor. Deci n-aş zice că englezii curătă mereu după ei. Apreciez, ce-i drept, că trotuarele nu au urmă de aşa ceva.

    • Evident că nu vorbeşti romceza. La fel cum iubirea pentru o femeie se manifestă prin acordarea de atenţie ei doar de Sfântul Valentin/Dragobete (şi, în cel mai bun caz, Mărţişor şi ziua ei), şi iubirea pentru franceză se manifestă prin utilizarea unui singur cuvânt aparţinând limbii în limbajul cotidian (elementar, acel cuvânt va fi, preferabil, unul similar celui din limba natală, dacă nu chiar împrumutat în ea şi fonetizat, în cazul în care ai de-a face cu o limbă fonetică). Nicidecum prin lecturarea de Baudelaire, Camus (nu-i vorba doar de cei născuţi în Franţa), Proust, Balzac, prin vizionarea punerilor în scenă, eventual în limba originară, a pieselor de Molière, Corneille, Voltaire, Gautier, Flaubert, Zola, prin ascultarea compoziţiilor marilor francezi ori a melodiilor lui Edith Piaf (dacă vrei ceva vocal). Nicidecum prin învăţarea istoriei sau înţelegerea artei lor. Iubirea faţă de franceză este cel mai bine exprimată prin simplitatea unui singur cuvânt: „merci”. Care sună ca un „terci” în care s-a împiedicat „t”-ul.

      Cred că ai nimerit într-un oraş nenorocos sau plin de ţărani ori de români, fiindcă, în cazul meu, inclusiv parcurile-s imaculate (dacă nu ai foarte mult ghinion şi excluzi potenţialele excremente de pasăre, iepuri sau alte vietăţi care-şi fac în mod cotidian şi natural veacul pe-acolo şi sunt sălbatice, deci nu are cine să strângă după ele, poţi fi destul de sigur că te vei putea rostogoli de la un capăt la celălalt al gazonului din Meadows, pe unde am mai văzut lume cu câini, fără a te poticni în vreo comoară maronie). O singură dată am văzut dejecţii de potenţiale animale de companie (fiindcă nu pun la socoteală iepurii sălbatici) şi a fost pe stradă (şi ţin minte fiindcă m-a uimit evenimentul). Mă rog, nu-i totul chiar roz-bombon sau roz-TomCruise, mai întâlneşti gunoiul ocazional şi pe străzile de-aici, că studenţii mai au tendinţa de a se face praştie şi a sparge sticle pe trotuar pentru a voma ulterior pe cioburi.

  3. Am prins sarcasmul de la început. Nu era nevoie să dezvolţi atât. Dar mersi că ai făcut-o. Mi-am dat seama că am neglijat franceza în ultimele luni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: