Replici de agăţat

Stăteam eu şi mă gândeam zilele astea, genial şi urât cum sunt de obicei, la ce perspectivă naivă şi distorsionată am eu asupra eleganţei şi replicilor de agăţat. Mă amuza să mai citesc pe net sau prin ziarele sau revistele sau pliantele alea distribuite moca prin autobuze sau pe stradă ori să văd clipuri cretine peste care dădeam naiba ştie cum despre cum se agaţă tipi sau tipe. Îmi plăceau toate replicile alea ieftine pe care erai sfătuit să le arunci pentru a sugera subtil fie că vrei o noapte de amor, fie că vrei o întâlnire, fie că dracu’ mai ştie ce. Evident, definiţia mea a subtilităţii era semnificativ diferită de a lor, probabil şi fiindcă diferenţele de nivel intelectual erau majore, dar nu îmi imaginam că ar exista persoane care să folosească astfel de metode mai mult decât făţişe pentru a-şi exterioriza dorinţele. Asta până zilele trecute, când mi-a fost dat să aud una din cele mai dure astfel de replici pe care le-am primit vreodată.

Am ajuns la concluzia că am ceva cu tipele care călăresc. Cel puţin de când am venit în Regatul Unit. O fi doar o impresie falsă, dar pe baza a ce am văzut până acum, occidentalele care călăresc arată mai bine decât alea de rând şi-s mult peste britanice sub aspect estetic. Cel puţin la cazul general. Există şi excepţii. Mă rog.

Eram zilele trecute la cursele de cai, nu la alea la care a fost făcut poştă armăsarul Reginei de două cabaline superbe în direct la televizor, ci la unele organizate în aceeaşi zi mai pe lângă oraşul în care zac. La prim ajutor, nu la pariuri. Şi cum mă plimbam liniştit prin mulţimea de penisime îmbrăcată mai mult sau mai puţin pretenţios, cum te îmbraci la orice eveniment care costă de la 20 de lire în sus pentru intrare (în afara cazurilor în care eşti voluntar şi intri moca, heh…), deodată văd un vârf fin, uşor arcuit în sus, micuţ şi numai bun de ţucat. Ataşate la el, două nări care abia de fremătau lin în bătaia vântului. Ataşat la ele, un nas drept, albicios, dar uşor bronzat, delicat şi poate cu doi-trei pistrui la rădăcină. Ataşat la el, un cap şaten cu păr lung şi ochi căprui închis, cu buze care surâdeau politicos şi totodată plictisit. Ataşat la el, un trup cu talie de viespe, îmbrăcat în costum de jocheu, cu o pereche de sânişori care-i confereau un relief unduitor şi părţii anterioare a vestei, din dorinţa de a complementa curbele taliei. Ataşate la el, două mâini care fluturau de colo-colo împărţind pliante cu programul zilei şi două picioare, despre care aveam să aflu privind şi „retrospectiv” că purtau un fund rotunjor, ferm şi, după opinia mea de non-expert, perfect pentru echitaţie, fiindcă asigura o continuitate corespunzătoare cu restul organismului şi avea proporţia de curbe pe care o respectau şi zonele analizate anterior. M-am îndreptat către urechile micuţe pe după care era aruncat părul şaten de pe capul pe care erau lipite şi am şoptit tandru, simţind cum respiraţia se oprea în pieptul înfierbântat pe care aproape că-l atingeam cu pieptul meu pe măsură ce îmi ridicam mâna mângâindu-i uşor degetele tremurânde că… vreau şi io un program din mâna aia pe care i-o atingeam. Apoi mi-am dat seama că urechile erau la vreun metru distanţă şi mă lipisem cu pieptul de tomberonul în care se aruncau sticlele aduse de afară ale celor veniţi să privească armăsarii (nu doar pe mine), fiindcă nu aveam chef să trec de partea pe care se găsea gloata de plebei. Fiinţa mi-a zâmbit şi mie politicos şi mi-a permis să iau programul, după care am pornit într-o tură de hipodrom, ca să observ care erau punctele strategice în care s-ar fi putut călca în picioare mai bine cei opt până la zece mii de cretini adunaţi pentru eveniment. După ce am terminat una, două, mai multe ture şi am constatat că se cam terminaseră cei care intrau, am purtat o scurtă conversaţie din care nu am aflat nimic cu posesoarea nasului şi a perechii de sâni antemenţionată, fiindcă eram prea ocupat cu analizarea particularităţilor acelor două caracteristici ca să fiu atent la ce răspundea. Apoi am fost chemat la un infarct miocardic al unui gras, apoi am intrat în pauză, ocazie cu care m-am putut lămuri mai bine asupra felului în care întregul esteticei fiinţe pe jumătate britanică, pe jumătate grecoaică – lucru pe care aveam să-l aflu din mărturiile ei dovedite de un nume complet din care am reţinut doar prenumele, din nou datorită preocupărilor mele de natură biomedicală şi anatomică, fiindcă nu începusem conversaţiile cu gândul de a-l critica pe Kant – era desăvârşit, alături de nas şi sâni, de fundul precum un măr verde acoperit de o lenjerie intimă clasică neagră dantelată (probabil pentru confort) cu model – lucru pe care nu vă spun cum aveam să-l aflu.

În orice caz, după evenimentul fascinant al curselor de cai – la care simpatica nulitate nu a participat decât ca atracţie estetică degrabă împărţitoare de pliante, fiindcă era vorba de cea mai importantă cursă de acest fel a anului, la care probabil erau chemate ca modele cele mai frumoase eleve ale crescătorilor din zonă – şi după evenimentul intens al infarctului miocardic, impresionabila combinaţie de sânge britanic şi grecesc şi-a considerat vulnerabilitatea în faţa hazardurilor naturale sau antropice presupuse de drumul înapoi spre casă la o oră la care soarele – care oricum nu apune mai deloc vara aici – era încă la prea multe suliţe (sau sule) pe cer pentru ca o numărătoare de acest fel să-şi aibă rostul prea mare, astfel încât a simţit nevoia ca un vajnic reprezentant al instituţiei care asigurase primul ajutor pe parcursul zilei să o însoţească şi pe întreg parcursul acestei periculoase călătorii. Cu ajutorul indiferenţei şi obiectivităţii totale a fiinţei cu trup mohinic şi printr-o tragere la sorţi complet aleatoare, supusă exclusiv deciziei sorţii, acel reprezentant am fost eu.

Învingând furiile naturii, apărând fragila fiinţă de stihiile devastatoare ale mamei Gaia şi luptând fără de frică împotriva zmeilor şi a creaturilor fantastice care împânzeau traseul, adică luând autobuzul, am ajuns teferi la domiciliul celei devenite pe undeva pe parcurs prinţesă cosânzenică. Domiciliu aflat la aproximativ trei sferturi de ceas de marş lejer de cel propriu. Răsplata a venit sub forma unui număr de telefon şi a unei invitaţii verbale însoţite de un zâmbet muşcat între dinţi şi priviri aruncate către peisaje pe care îmi este prea lene să le descriu care, în sfârşit, atinge motivul pentru care începusem de altfel această postare: „Just call me if you want to… learn how to… you know… ride.”

Cum presupun că aţi ajuns să citiţi toată poliloghia asta doar ca să aflaţi de ce mi-am intitulat astfel postarea, iar acel motiv a fost în sfârşit dezvăluit, este logic şi de bun simţ să consider şi că urmarea nu vă interesează, aşadar mă voi opri aici, ca să nu vă irosesc vremea şi să nu fiu înjurat, cum sunt de obicei.

Concluzia personală este că replicile de agăţat de care râdeam făţiş până deunăzi sunt folosite şi – culmea – uneori chiar se potrivesc persoanelor care le utilizează într-un anumit fel. Asta nu înseamnă că nu voi mai râde în continuare de ele.

~ de tralala01 pe Iunie 8, 2011.

4 Răspunsuri to “Replici de agăţat”

  1. Din seria „am întâlnit o fată… cu trupul perfect….” :>

    • Ce bine s-ar fi potrivit totuşi mult mai polivalentul (sau se scria cu „u”?) „cunoscut” în loc de „întâlnit” acolo…

      Ajunseserăm în pădurea de brazi când ea se opri, privi în jur şi-mi zise, cu aceeaşi nonşalanţă cu care mi-ar fi propus să mergem la cules de ciuperci sau zmeură: „Iar acum se face dragoste. Ştiu eu un loc frumos, acoperit cu muşchi, chiar în spatele brazilor ălora, unde n-o să ne deranjeze nimeni, dacă faci treaba repede.”

      Apoi am urât satele, am urât viaţa, m-am urât pe mine şi am urât banca verde şi mizerabilă…

  2. Mai ușor cu incursiunile nabokoviene, că mai ai tu până acolo :)).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: