Curvă.

Îmi place cuvântul ăsta. Ăsta de mai sus, de-i în titlu, substantivul comun de gen feminin. MDA 2001, editura Univers Enciclopedic, îl defineşte drept „1-2 sfa (În morala creştină) (Femeie) care întreţine relaţii sexuale în afara unei căsătorii oficiate de biserică Si: curvăreaţă (3-4) Cf curvar (1-2).” Deja acoperă 90% din plaja tipelor pe care le ştiu, toate au avut ceva sau pe cineva în ele înainte de măritiş, dar bucata asta are şi ambiguităţile ei, acelaşi MDA, în volumul următor (2002) spune la primele definiţii că „femeia” înseamnă „familie”, ba chiar cu tot cu copii, „persoana adultă de sex feminin” apărând mai târziu, eventual „căsătorită”, deci trebuie să întreţină întreaga familie relaţii sexuale în afara căsătoriei, se ajunge la un întreg curvet (1 Mulţime de curve (1). 2 Loc, clădire etc. cu (mai) multe curve.”) sau e doar femeia de la 7, vecina mea de dedesubt? Mai degrabă ar fi aia din apartamentul de lângă mine. „3-4 sfa Prostituată.” Eu nu aş plăti pentru sex, sunt unul din relativ numeroşii masculi care-l pot obţine moca. „5-6 sfa Adulteră.” Aici intră o categorie mai restrânsă decât alea de la unuliniedoi. „7-8 sfa Curtezană (2). 9 sf Termen injurios (adresat şi bărbaţilor).” După regula mea, toate femeile ie curve, toţi bărbaţii ie porci. „10 sf (Fig) Om cu două feţe Si: cutră11-12 sfa (Pan; d. bărbaţi) Homosexual.” Mi se pare de o ironie cruntă succesiunea. Pentru inculţi, „Pan” n-are treabă cu labirintul, vine de la „prin analogie”. Ceea ce era deductibil, doar e vorba de homosexuali. Pe lângă asta, morala e că, dacă mătărânga intră-n tine, eşti automat curvă. „13 sf (În morala ţărănească) Femeie care destramă o familie prin întreţinerea de relaţii sexuale cu bărbatul căsătorit, prin intrigi, seducere etc.”. Eu pun punct şi după punctul de abreviere, trebuie să fii retard să nu faci asta. Evident, în cultura românească, la fel ca în oricare alta, femeia e de vină că bărbatul nu-şi poate ţine salamu-n traistă. E sedus, intrigat, violat, femeia se pune cu rana de topor pe el şi-i forţează erecţia. „14 sf (Reg; îcs) ~va-n-târg Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.” Îl joacă piţipoancele din Bucureşti în fiecare seară când ies în oraş. Tot pentru inculţi, „îcs” vine de la „în construcţia”. „15 sf (Orn; reg) Pescar de mare (Larus leucocephalus).” Se vede că ăia care au făcut dicţionarul erau prea proşti ca să aibă măcar noţiunea de bază de taxonomie care creditează descoperitorul (aici, Keyserling şi Blasius) în orice nume ştiinţific la prima menţiune. „16-17 sf, a (Pex; d. obiecte de genul feminin) Ticăloasă.” Asta include şi femeile? „18 a (Reg; îs) Fasole ~ve Soi de fasole cu boabele jumătate roşii şi jumătate albe.” Păi normal, românii sunt şi rasişti…

Dar nu doar semantica mă fascinează, pronunţia termenului e în egală măsură de, dacă nu mai, interesantă. O ador, limba mea are un orgasm pronunţând cuvântul la fel cum alt organ are unul în momentul în care se află de ceva vreme într-una din definiţia de la unuliniedoicualdin. Începe cu un „c” în care se adună în fundul gâtului întreaga flegmă împreună cu toată scârba pe care o generează ideea la care face trimitere termenul, un „c” precum zgomotul făcut de zgâriatul tablei sau de frâna bruscă pusă de un tramvai care a atins magnifica viteză de şapte metri pe secundă, un „c” care se dizolvă rapid în „u”-ul ţuguiat a sărut, sărut al resemnării bărbatului sedus în faţa sorţii care-l obligă să guste buzele înveninate ale fiinţei malefice care stă dezbrăcată şi crăcită sub el, cu ochii închişi, părul brun revărsat peste şi pe după umeri, împrăştiat pe o pernă din pene de gâscă la fel de albă ca viitorul rezultat al acţiunii lor la care se face trimitere pe undeva pe la cinşase, un „u” în care gura abia de se deschide suficient de mult pentru a cuprinde între carnea buzelor o altă parte anatomică a femeii care începe cu un „c” şi a cărei stimulare – după cum ştie orice bărbat care nu-şi tratează târfele ca pe cârpe – produce un orgasm garantat indiferent cum se face. Clitorisul. Urmează partea mea preferată, „r”-ul orgasmic, lăsat să se rostogolească de pe vârful limbii în clipa în care intră în contact cu partea anterioară a cerului gurii, chiar în spatele rădăcinii incisivilor centrali laţi şi drepţi, moment în care carnea palatină-i mângâiată discret de muşchiul vorbirii, acesta din urmă vibrând de la aerul suflat printre corzile vocale cu forţă suficientă pentru a-l izbi uşor de dosul rece şi alunecos al dinţilor şi a produce sunetul rulatrăsucitdesăvârşit. Încă din mijlocul acestuia, când orgasmul lingual-lingvistic încă nu s-a terminat, porneşte „v”-ul muşcat, parţial încordat, care acompaniază eliberarea printr-o apucare a buzei inferioare între dinţi, seducător, ameţitor, hipnotizant, prelungit în geamătul înăbuşit al plăcerii. Apoi, în sfârşit, soseşte „ă”-ul, transa, răsuflarea uşurată post-orgasmică în care tot aerul ţinut captiv în plămânii hiperumflaţi în timpul climaxului este slobozit dintr-odată într-o expiraţie prelungă, în care toţi muşchii sunt destinşi şi lăsaţi să se odihnească după efortul epuizant prin care au trecut. Un cuvânt care capturează în propria pronunţie întreaga-şi esenţă, de la scârba faţă de cea vizată şi faţă de propriul sine pentru atracţia irezistibilă simţită faţă de ea până la absenţa cu care este lansată suflarea care încheie actul păcatului.

Însă poate cel mai mult îmi place termenul pentru multitudinea de valenţe, pentru imensitatea de sensuri pe care le poate căpăta dincolo de orice dicţionar, fie el MDA, MNU sau orice stă la mijloc. Cu toţii suntem curve într-un fel sau altul, unii din plăcere, alţii din nevoie, oricine se prostituează într-un fel sau altul, cu sau fără bani – fiindcă nu trebuie să câştigi bani din meserie pentru a fi curvă – cu toţii participăm la un moment dat la un ménage à trois într-un fel sau altul observaţirepetiţiatriplă. Unii-s curve fizice, şi-o trag cu cine apucă, unde apucă, oricând apucă sau ţintesc pe cineva şi-i satisfac toate plăcerile cu tehnicile de experţi pe care le-au căpătat din nenumăratele experienţe anterioare, prea multe pentru a le înşira pe degetele de la ambele mâini – iar asta presupune o numărătoare până la 1023 (fiindcă da, dacă nu sunteţi retarzi, puteţi număra până la valoarea respectivă folosind doar degetele de la cele două mâini în mod foarte uşor). Există apoi curvele plăcerii, un pex al categoriei anterioare, cum ar spune-o Miculdicţionaracademic, dar care nu se umilesc întotdeauna pentru satisfacerea plăcerii altora cu sau fără avantajele materiale associate, ci preferă să o facă doar pentru propriile vicii, pentru destinderile hedoniste cărora le amplifică importanţa până la un cvasi-fetişism similar celui ce transpare printre aceste rânduri aberante. Sunt facil de recunoscut, vor fi cele care-şi vor da ochii peste cap a voluptate în momentul în care ceaţa unei ţigări le umple şi obscurizează gura şi căile respiratorii transformându-le respiraţia de trandafir într-una fetidă ori care gem când primele molecule dulci ale unei ciocolate se contopesc cu papilele gustative în actul sexual biomolecular care provoacă senzaţia de gust – sunet de acordeon.

Tranziţie aleatoare între paragrafe, căci ideea se păstrează, însă unora le place să vadă lumea arzând, ca nişte veritabile curve ale plăcerii, curve ale suferinţei care găsesc refugiu în lacrimile şi implorările de cruţare ale altora sau uneori în cele proprii. Curve deprimate, cu creiere bolnave, cu patologii mai uşor sau mai greu detectabile, întotdeauna fascinante prin melanjul hormonal care le produce dereglările şi prin opacitatea socială cu care se confruntă în momentul în care devin curve sinucigaşe – acele curve de care fuge toată lumea, de care toţi laşii se depărtează la fel cum o făceau de leproşi sau ciumaţi în Evul Mediu, animalici şi fără a pricepe nevoia ori strigătele de ajutor pe care gesturile le lansează căci nu vor să fie responsabili de moartea altuia să-şi care singuri povara nu i-am pus eu să vrea să-şi ia viaţa. Curve intelectuale, care-şi vând intelectul pe bani sau valoare, care îşi prostituează mintea pentru a avansa hotarele cunoaşterii umane, dacă tot am folosit clişee ieftine care denotă o lipsă totală de imaginaţie pe tot parcursul postării de până aici ca să pricepeţi voi vite ale căror tărâm literar parcurs cuprinde doar ultimele oferte de la Carrefour Cora H&M sau alte ieftinătăţuri. Curve intelectuale cum sunt eu, ale căror viaţă se pierde printre cărţi şi tomuri la fel cum cea a celor fizice se iroseşte printre labii şi erecţii simţiţi-vă ofensaţi de alegerea de termeni prea reală ca s-o procesaţi. Curve intelectuale care se prostituează pentru fonduri cu care să-şi ducă la capăt doctoratele ori pentru un bisturiu cu care să elimine un blocaj trombolitic ori pentru un cleşte de sertizat cu care să-i dea net unui puşti obsedat de Cantăr, o curvă a plăcerii miniaturală. Curve călătoare, dezrădăcinate, care-şi găsesc plăcerea sau scăparea în călătorii, în mutări şi mutaţii de colo-colo şi nu pot numi niciun loc „acasă”, pentru care firul de praf terestru care rătăceşte printr-un Univers gol de viaţă şi de vid în bătaia unui vânt cosmic de origine incertă reprezintă metafora ideală a rătăcirilor lor – fire de praf pe firul de praf pierdute printre undele unui crivăţ cald şi uscat în căutare de ţeluri inexistente.

Şi toate curvele din categoriile astea şi din celelalte pe care mi s-a făcut lene să le mai enumăr au ca element comun prostituţia cu beneficii mai mult sau mai puţin financiare şi fuga, fuga de un motiv, de o cauză, de un efect ori de o traumă, acele „daddy issues” de care aţi auzit prin filmele de doi bani la care vă holbaţi hliziţi horcăiţi. Asta face şi mai hazlie plăcerea de a le pronunţa numele, de a le expune şi de a le umili public spre bucuria turmei, căci tuturor vă place să râdeţi de cineva mai slab în loc de a-l ajuta – staţi liniştiţi, e normal, doar aţi văzut cum toţi câinii maidanezi de pe stradă îşi bat joc de ăla slab, îl muşcă-l ciufulesc îl bat îi fură mâncarea şi-şi arată colţii întotdeauna în faţa lui, nu în cea a masculului alfa, fiindcă asta le va provoca o jugulară ruptă, voi de ce aţi fi mai buni? Un cuvânt care defineşte perfect natura umană, scârba provocată de sine, decadenţa zbaterii nobile fără demnitate din propria mizerie, resemnarea cu un fel de a fi care nu tolerează diversitatea sau inovaţia, alegând în schimb segregarea animalică, instinctuală, care ne reflectă atât de bine originea de care vă feriţi – pentru cei cretini, observaţi tranziţiile între persoane din ultimul paragraf şi apreciaţi-mi subtilitatea literară ocazională pe care o afişez ca să vă mai arăt încă o dată că vă sunt superior, dacă nu era suficient deja.

Curvă… pronunţaţi-l. Faceţi-o privindu-vă în oglindă, convingător, astfel încât să ajungeţi să vă credeţi în momentul în care vă spuneţi în mod repetat că asta sunteţi. Că asta suntem. Zic eu, amestecându-mi în ceaiul fierbinte de iasomie înainte de a-l degusta. Nu îl mai beau cu îndulcitori, viaţa nu se serveşte cu o porţie de miere lângă. E un deliciu admirabil. Iar mie mi s-a făcut din nou legendara lene.

Ad Nauseam.

~ de tralala01 pe Mai 9, 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: