Ploaie.

Azi a plouat. Probabil aţi observat, toţi metrosexualii ăştia de staţi în Bucureşti şi eraţi pitiţi sub toate acoperişurile de staţii de metrou, balcoanele şi tocurile de fereastră care vă săreau în cale şi vă holbaţi la tembelul care se plimba murat şi fără nicio grijă pe lume, cu pletele-i blonde şiroind şuvoaie peste tricoul prin care se întrezăreau firele de păr de pe piept, pe sub blugii albaştri-indigo-cevaînchis şi până-n pantofii sport care se transformaseră în bălţi, undeva între orele 16:30 şi 17:00, mergând probabil să întâlnească o veche cunoştinţă. Nu-mi luasem umbrelă, deşi văzusem norii plumburii cu mult înainte să ies din casă, îmi întunecaseră camera şi mă ameninţau cu tunete chiar şi la al optulea etaj al imobilului în care-mi irosesc tinereţea. Dar înfrunt ploaia şi grindina cu pieptul înainte, mai ales pe cea pasională precum o femeie crudă şi îndrăgostită.

Biciul rece al stropilor de ploaie şi grindinei m-a răcorit, ca aburii fierbinţi de Eden pe care-i sorb din ceaşcă seara la Omu după o zi de duel ludic cu muntele. Ploile bucureştene au acel farmec pe care mi-e lene să-l descriu acum, mai ales că nu l-aţi pricepe, voi ce vă ascundeţi ca un cârd de vrăbii sub cele mai apropiate frunze de îndată ce simţiţi primii stropi şi le refuzaţi mângâierea pe considerentul că vă ruinează ţoalele pe care aţi dat un teanc de dreptunghiuri de plastic cărora v-aţi autoprogramat să le oferiţi o valoare mai mare decât cea ataşată propriei persoane.

Am revenit acasă, m-am schimbat în albastru din cap până-n picioare cămaşăblugişosete şi am pornit, de data asta cu umbrelă – doar de dragul de a nu apărea murat într-un context parţial oficial – spre Cărtureşti. O tură de librărie, o singură carte bună pe care n-o aveam, din păcate pe raft, nu citită de vreo individă la fel de interesantă (şi, preferabil, rafinată), aşa că gustul pentru literatură mi-a pierit rapid – mai am destul de recuperat acasă înainte de a-mi cumpăra încă un volum pe care apoi să-l regret fiindcă n-am avut vreme de el – şi am vizitat secţiunea de ceaiuri. Cele de „cunoscători” erau scârboase, celelalte erau penibile, oolongul era verde. Am părăsit atmosfera pseudointelectuală degajată de minţile iluminate cu aerogel din clădire, mi-am păstrat umbrela închisă şi am luat-o teleleu spre Tineretului de unul singur, ca vita uitată de turmă. Am vrut să-i zbor un cap în gură unui cerşetor care-mi puţea în faţă pe la Unirii în timp ce-şi sufla în pungă, dar m-am abţinut când au început să-l latre nişte javre şi am trecut pe lângă el fără să mişc un deget de ajutor. Oricum n-avea nevoie, niciun maidanez n-ar fi devorat chestia aia puturoasă ce semăna a hoit carbonizat ambulant, oricât i-aş fi dorit-o, îl lătrau doar ca să nu-şi culce carcasa pestilenţială pe teritoriul lor şi să-i ciumeze pe toţi sau naiba mai ştie ce. Am multe pretenţii de la cerşetori, dar una din alea de bază e să se spele, măcar ocazional. Până şi irlandezul canadian care murea de leucemie şi băgase treişpe gloanţe-ntr-un pedofil se spăla zilnic sau o dată la două zile, în cel mai rău caz, din propriile declaraţii pe care nasul şi ochii mei le puteau confirma. Deci se poate, în vreun cămin, la vreo conductă spartă sau măcar în Dâmboviţa sau vreun lac. Cât să nu emani damfuri cu potenţial letal de la ‘jde metri distanţă.

Mi-am făcut cămaşa gogonea, dar s-a evaporat rapid apa, că fierbeam eu, am secat lacul ca să mă călesc şi am făcut gropi în asfalt. Era răcoare, plăcut, ploaia se oprise şi oraşul mirosea a curăţenie, cum rareori i se întâmplă şi numai după precipitaţii puternice, frunzele copacilor tremurau reînverzite încercând să se scuture şi să-şi revină din mahmureala indusă de consumul în exces de substanţe care conţin -OH. Să-mi sară chimiştii-n cap acum. „That’s no hydroxyl ion, that’s my wife!” Mi-au trebuit ani de zile să prind poanta, că eram retardat când aveam opt ani şi încă nu ştiam chimie, dar mi-a rămas pe creier. Le-am dat orgasm firelor de iarbă.

Am ajuns pe Lună, dar nu ieşim de sub copertine într-o ploaie răcoroasă de primăvară, am devenit înalţi şi cu caractere pitice, avem de toate în ferestre şi nimic în camere.

Iau nevroză şi-o conserv.

Avem computere. La ce ne mai trebuie comunicare?

~ de tralala01 pe Mai 16, 2012.

8 Răspunsuri to “Ploaie.”

  1. Asta îmi amintește de o seară ploioasă anume. Chiar îmi pare rău că n-am fost acolo… între timp mă bucur de ploile monotone din Scoțiezia. Dar vor mai fi ploi și pe strada noastră😀

    • Să ni se-nchine arbori şi să ne jertfească ramuri văratice, să ne biciuiască tălpile desculţe şi feţele lacrimile astrale geloase şi să se zbuciume apele de sărutul amantului-vânt.

      Vor mai fi ploi şi pe strada noastră, dar frumuseţea şi sălbăticia celor de Bucureşti e irepetabilă şi incomparabilă. Ploile munţilor au altă frumuseţe.

  2. Mă simt vinovată, deşi eram mai udă decât tine. Când am plecat de acasă mi-am îndreptat şi părul. Apoi a venit potopul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: