Obsesie.

Nici n-am apucat să-ncep să-mi scriu bine ultima postare, regurgitare intelectuală, prostia asta de o citiţi acum sau cum mai vreţi să-i spuneţi, că Presadecuvinte m-a sodomizat optic cu o interfaţă nouă pentru scrierea postărilor din care n-am fost capabil să aleg categoria. Una nouă, că atunci când mă apucă durerea de intelect mai tare, îmi mai dezertează câte un grupuleţ de neuroni şi formează o gherilă pe un anumit subiect. În cazul ăsta, ceaiul. Că aşa s-a nimerit, cărţi nu citesc, că e scârboase. Şi nici voi n-o faceţi, sunt convins. Dar să revenim la frunzele noastre.

După cum reiese şi din titlul acestui string de litere introductiv, ceaiul este mai mult decât o pasiune. E o obsesie. Cum sunt cărţile, cum e înotul de care n-am mai scris de un teanc de vremuri, cum e cunoaşterea, cum e…

Distincţia e simplă, obsesia împinge la patologie, pasiunea nu. Obsesia e pasiune bolnavă, chin, minuţiozitate, analiză, înseamnă trecerea prin zeci de mii de variante, de opţiuni, de posibilităţi cu lupa microscopul nanoscopul în încercarea de a o găsi pe cea mai bună, disperarea căutării şi experimentării a zeci de soiuri şi de stiluri până la găsirea unuia perfect care nu există, căci fiecare senzaţie nouă, fiecare tehnică diferită fie şi printr-o singură fracţiune de pas poate naşte o gamă întreagă de gusturi noi, neobişnuite, exotice, o paletă de senzaţii complet distinctă de sora-i geamănă de care o desparte o singură geană (sic!), transformând căutarea gustului perfect într-o muncă sisifică: atunci când crezi că l-ai descoperit, că aventura a luat sfârşit, un nou reprezentant al soiului apare aducând cu sine o nuanţă nouă, diferită, unică pentru el, în timp ce pierde o alta unică pentru cine ştie ce alt ceai, iar vânătoarea trebuie reluată.

Îmi e lene să scriu. Cronică. Nu azi, nu acum, până şi ce-am regurgitat până aici pare chinuit, dar nu voiam să las secţiunea fără introducere, ar fi fost fracturată şi incompletă şi nu mi-ar fi satisfăcut obsesia pentru ordine. Altă obsesie. Din multe. Aici vor fi, evident, recenzii de ceaiuri. „Recenzii”, fiindcă asta sunt, un ceai e precum o carte. Nu extind metafora, dacă nu sunteţi idioţi, o pricepeţi. Probabil vor fi secţiuni, probabil nu. O să decid pe parcurs ce şi cum, cât de departe să-mi duc celelalte obsesii în cadrul ei.

Ca să menţin totul sub 400 de cuvinte, bine, pa.

~ de tralala01 pe Mai 20, 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: